Chelsea a confirmat transferul definitiv al lui Fikayo Tomori la AC Milan, pentru suma de 30 de milioane de euro!
Proaspătul internațional englez Fikayo Tomori s-a transferat definitiv la AC Milan, după ce italienii au activat o clauză prevăzută în contractul său de împrumut, din sezonul trecut.
Gruparea de pe Stamford Bridge l-a împrumutat pe fundașul central pe San Siro în ianuarie și acesta i-a ajutat pe milanezi să termine campionatul pe treapta secundă a clasamentului.
AC Milan a decis să achite clauza de transfer a lui Fikayo Tomori, de la Chelsea, în valoare de 30 de milioane de euro
În 22 de apariții pentru Milan, Tomori i-a cucerit pe mulți fani cu evoluțiile sale, dintre care unii i-au cerut selecționerului Gareth Southgate să-l includă în lotul Angliei pentru EURO 2020.
Acordul de împrumut al englezului conținea o opțiune de 30 de milioane de euro pentru un transfer definitiv, care a fost activată de Milan.
Tomori a semnat un contract valabil pentru următoarele patru sezoane într-o mutare confirmată oficial.
Produs al academiei de tineret a celor de la Chelsea, Tomori a câștigat Cupa FA pentru echipele de tineret, în două rânduri, înainte de a debuta la echipa mare a londonezilor în 2016.
Au urmat împrumuturi la Brighton, Hull și Derby, iar apoi boss-ul lui Rams, nimeni altul decât Frank Lampard, i-a oferit un an în prima echipă a lui Chelsea, după ce a preluat conducerea tehnică la gruparea din vestul Londrei.
Însă Tomori a jucat doar 45 de minute în Premier League sezonul trecut pe fondul sosirii lui Thiago Silva și i s-a permis să plece la mijlocul sezonului, din nou sub formă de împrumut, de această dată în Serie A la Milan.
I-a luat fața căpitanului Romagnoli
Într-o declarație a clubului din Premier League se spune: „Chelsea îi este recunoscătoare lui Fikayo pentru contribuțiile sale la club, de la nivelul de tineret până la prima echipă și îi dorește tot ce este mai bun în viitoarea sa carieră”.
Milanezii au arătat însă cât de mult îl apreciază pe jucătorul de 23 de ani, care i-a luat fața căpitanului milanezilor Alessio Romagnoli în poziția sa din defensiva „diavolului”.
Suma de transfer de 30 de milioane de euro face din Tomori cea de-a doua cea mai scumpă achiziție pentru clubul milanez de când Elliott Management Corporation a preluat gruparea, în 2018.
Potrivit La Gazzetta dello Sport, Milan intenționează acum să se întoarcă la Londra și să accelereze discuțiile pentru Olivier Giroud.