Chelsea Londra vrea să îl transfere pe austriacul David Alaba de la Bayern Munchen în ianuarie!
Clubul englez Chelsea Londra este dispus să plătească o sumă de bani importantă pentru transferul internaționalului austriac David Alaba, de la Bayern Munchen, în perioada de mercato din ianuarie.
Manchester City, Liverpool sau Juventus vor să îl aducă gratis, în vară, ceea ce le oferă londonezilor o șansă uriașă în perioada de transferuri din iarnă.
Chelsea Londra este singura echipă dispusă să plătească o sumă de bani pentru transferul lui David Alaba de la Bayern Munchen
Viitorul fundașului austriac David Alaba a fost legat de marile puteri ale fotbalului european. Cu toate acestea, doar echipa de pe Stamford Bridge vrea să ofere o sumă de bani celor de la Bayern în perioada de transferuri din iarnă pentru serviciile sale.
Jucătorul de 29 de ani, care nu își va reînnoi contractul cu gruparea bavareză, mai are doar 6 luni din contractul cu campioana Bundesligii. Conform celor de la Bild, Alaba ar putea părăsi Allianz Arena înainte de sfârșitul acestui sezon.
Echipa lui Frank Lampard este în pole-position pentru aducerea austriacului, pentru că în loc să aștepte până la finalul sezonului, Chelsea va încerca să rezolve această afacere în luna ianuarie. Asta ar însemna plata unei sume de bani pentru transferul său și este opțiunea care i-ar conveni cel mai mult lui Bayern.
Concurență puternică: Real Madrid, FC Barcelona, Manchester City și Liverpool îl vor gratis, din vară
Chelsea, care l-a adus pe veteranul Thiago Silva în vară, are deja un număr ridicat de apărători centrali în lot. Norocul londonezilor este că Alaba a devenit de-a lungul carierei sale un fotbalist versatil, care poate evolua și la centrul terenului sau pe poziția de aripă stânga în faza ofensivă.
Echipa de pe Stamford Bridge ar reuși un transfer excelent prin aducerea austriacului, după ce numeroase cluburi europene de calibru cum ar fi Manchester City, Liverpool, Juventus, PSG, Real Madrid și FC Barcelona s-au interesat de transferul apărătorului de la Bayern Munchen.