Ciprian Tătărușanu, out din poarta lui AC Milan. „Sunt mulțumit de prestația lui, dar Maignan revine!”
Ciprian Tătărușanu (35 de ani) este out din poarta lui AC Milan, toate acestea după ce francezul Mike Maignan s-a recuperat.
AC Milan primește vizita lui Sassuolo duminică, 28 noiembrie, ora 16.00, în etapa a 14-a din Serie A, sezonul 2021 – 2022, iar șansele lui Ciprian Tătărușanu în poarta echipei antrenate de Stefano Pioli s-au terminat.
După ce l-a înlocuit pe Mike Maignan în poarta lui AC Milan în 12 meciuri, Ciprian Tătărușanu trece pe banca de rezerve deoarece francezul în vârstă de 25 de ani revine între buturi.
Ciprian Tătărușanu, out din poarta lui AC Milan
Stefano Pioli a anunțat că Mike Maignan a revenit la antrenamentele milanezilor de mai bine de o săptămână și o să fie titular în partida cu Sassuolo. Totodată, antrenorul lui AC Milan a ținut să transmită că prestațiile lui Ciprian Tătărușanu de la ultimele partide l-au mulțumit, chiar dacă românul a făcut o gafă uriașă în partida cu Fiorentina.
„Mike se descurcă bine, se antrenează cu echipa de (sâmbăta trecută)”, a spus el. Va juca mâine, sunt mulţumit de prestaţia lui Tătarusanu (portarul înlocuitor), dar mâine revine Mike”, a declarat Stefano Pioli înaintea meciului pe care Milan îl va juca împotriva lui Sassuolo.
Mike Maignan a suferit o intervenție chirurgicală pe 13 octombrie, după ce francezul a acuzat probleme la încheietura mâinii stângi. Portarul în vârstă de 25 de ani a fost nevoit să stea pe bară mai bine de o lună, iar de atunci Ciprian Tătărușanu a fost titularizat de către Stefano Pioli.
Ciprian Tătărușanu (35 de ani) a bifat în sezonul 2021 – 2022 9 prezențe în tricoul lui AC Milan, dintre care 6 în Serie A și trei în Champions League, iar fostul internațional român a încasat 12 goluri în aceste meciuri.
- 1.000.000 de euro a plătit AC Milan pentru transferul lui Ciprian Tătărușanu de la Olympique Lyon
- 600.000 de euro este cota fostului internațional român, conform transfermarkt.com