Citește povestea primului mare fotbalist interbelic, Mihai Tanzer!

Am încercat să readucem în memoria publicului românesc jucători
și echipe care au existat în perioada interbelică, fie și pentru
simplul fapt că sportul-rege de astăzi ar fi fost de neconceput
fără ei. Sau nu ar fi existat deloc. Există, din păcate, mulți care
spun că aceea era o perioadă romantică, mult amatorism, ba chiar că
fotbaliștii aceia nu erau chiar atât de grozavi pe cât se spune.
Chipurile, dacă i-ai fi adus în timpurile noastre nu s-ar fi
descurcat la viteza jocului de azi, nu ar fi rezistat fizic etc.
Este perfect adevărat, dar să nu uităm că ei, la rândul lor, jucau
pe niște gazoane care erau foste maidane cu smocuri de iarbă și pe
care se găseau de toate, de la cioburi la piulițe, alții pe zgură,
ba chiar și pe bitum. În plus, mingea avea o circumferință mai mare
decât cea din zilele noastre, iar dacă ploua, devenea o adevărată
damigeană. Mai mult, era cu cameră, se lega cu șiret, nici măcar nu
era perfect rotundă. Sincer, oare Dobrin sau Hagi ar fi făcut mai
multe parale decât, la vremea lor, Baratky sau Bodola? Pe urmă, mai
e o categorie de cititori care neagă valoarea fotbalului românesc
interbelic, ironizând chiar prezențele noastre la Cupele Mondiale
interbelice.

Nu-i nicio problemă, nici Austria, cea mare putere fotbalistică a
fotbalului dintre cele două războaie mondiale nu a câștigat mai
nimic în acea perioadă, dar să spunem numai că de la ultima noastră
prezență la CM, Franța 1938, a trebuit să treacă niște zeci de ani
bune până la următoarea prezență la un turneu final, cel din 1970.
Una peste alta, să spunem că primul mare jucător român, recunoscut
de presa europeană, a fost Mihai Tänzer, un șvab din Timișoara al
cărui nume în limba germană modernă înseamnă „Dansatorul”. Nimic
mai adevărat, fentele „șarpelui” fâcând deliciul publicului din
întreaga perioadă cuprinsă între cele două conflagrații care au
distrus o parte a umanității.

Un
palmares de excepție

„Mișu”, așa cum îl alintau coechipierii, a debutat la Chinezul încă
de la vârsta de 16 ani și a făcut-o într-un moment în care lotul
bănățenilor număra aproximativ 90 de membri. Ciudățenia se datora
războiului mondial, deoarece toți lucrătorii căilor ferate fuseseră
scutiți de front, dar consemnați la serviciu, transportul feroviar
fiind esențial pentru transportul de trupe și muniții în interiorul
Imperiului Austro-Ungar. Bineînțeles, toți fotbaliștii bănățeni mai
acătării se transferă la Căile Ferate ale Ungariei de Sud pentru
a-și continua cariera sportivă. Trebuie spus că fotbalul era încă
amator, dar se pare că jucătorii erau răsplătiți și financiar prin
diferite căi mai mult sau mai puțin obscure. Revenind la Tänzer, să
spunem că el a fost repede remarcat de presa vremii, fiind
considerat primul fotbalist total din istoria fotbalului nostru.
Câștigă cu Chinezul șase campionate consecutive, participă cu
România la Olimpiada de vară de la Paris din 1924 și, după
introducerea oficială a profesionismului în Ungaria, se transferă
la Ferencvaros Budapesta, una dintre cele mai puternice echipe de
club din țara vecină. Nu mai trebuie vorbit de valoarea fotbalului
maghiar din acea vreme, am făcut-o cu alte ocazii, cert este că
Mihai Tänzer devine Mihály Táncos după primirea cetățeniei ungare
și, sub acest nume evoluează și pentru naționala „gulașului”.
Titular în echipa budapestană, câștigă trei campionate, două cupe
și o dată Mitropa Cup, în anul 1937, Cupa Campionilor Europeni în
varianta interbelică.

Scurt
popas acasă

În 1938, Ripensia se înscria în Mitropa Cup, iar sorții o trimit pe
„Ripi” să joace contra lui Ferencvaros, deținătoarea trofeului.
Federația, considerând că stadionul din Timișoara nu corespunde
pretențiilor, cere timișorenilor să joace la București, pe arena
Venus. În momentul prezentării formațiilor, crainicul a citit
numele maghiarizat al lui Mihai, Mihály Táncos, dar nimeni nu a
reacționat. În momentul în care s-a auzit în megafoane că „este
vorba de ‘bătrânul’ Tänzer”, 30.000 de oameni care umpluseră până
la refuz arena Venusului se ridică în picioare și-l aplaudă minute
în șir pe cel care încântase publicul românesc la începutul anilor
’20. Extrem de emoționat face, la îndemnul coechipierilor unguri,
un tur de stadion pentru a mulțumi tribunei bucureștene. Pe teren,
însă, și-a făcut datoria, marcând chiar golul victoriei maghiare
din minutul 87 (5-4, scor final).

Revenirea
la Timișoara

În 1939, Mihály Táncos redevine Mihai Tänzer, se întoarce în orașul
copilăriei sale, Timișoara, unde mai joacă un an, după care se lasă
de fotbal și devine antrenorul Ripensiei. Nu și-a pierdut niciodată
cetățenia română, așa că nu a fost nicio problemă atunci când a
decis să se repatrieze. Nu se știu multe despre restul vieții sale,
poate ne ajută cititorii, cert este că a decedat la Cluj, în 1993.
Bineînțeles, nimeni din presa sportivă comunistă sau post
decembristă nu s-a gândit să facă un material cu primul mare
fotbalist român pe vremea când încă trăia.

Articol scris de Octavian
Metoni