Clubul turc Fenerbahce Istanbul a făcut o gafă colosală: a plătit suma de transfer pentru un fotbalist către un concesionar auto, în loc să o trimită clubului Empoli!
Turcii de la Fenerbahce Istanbul au făcut un transfer bancar eronat către un concesionar auto, în loc să achite suma respectivă de bani clubului de Serie A Empoli.
Gigantul de pe malurile Bosforului trebuia să efectueze o plată finală italienilor în contul transferului lui Miha Zajc.
Fenerbahce Istanbul a trimis greșit unui dealer auto banii pe care îi datora pentru un transfer celor de la Empoli
Suma respectivă reprezenta ultima rată din transferul lui Miha Zajc la clubul turc.
Miha Zajc este protagonistul involuntar al uneia dintre cele mai ciudate întâmplări din istoria transferurilor de fotbaliști.
Fostul mijlocaș al lui Empoli s-a transferat în 2019 pentru suma de 4 milioane de euro la Fenerbahce Istanbul.
La momentul în care s-au semnat actele de transfer, cele două părți au câzut de acord ca plata să fie făcută eșalonat și totul a decurs perfect, până în septembrie 2020.
Cu toate acestea, însă, în urmă cu exact un an, pe data de 30 septembrie 2020, Fenerbahce a trimis o sumă de bani pentru ultima rată din transferul lui Zajc clubului italian, dar banii nu au ajuns în conturile lui Empoli. Destinatarul sumei importante de 831.000 de euro a fost un dealer auto din localitatea olandeză Doetinchem.
Fostul club al lui Zajc a pretins suma restantă de bani celor de la Fenerbahce, care au realizat greșeala pe care au făcut-o și au solicitat la rândul lor rambursarea sumei respective de bani concesionarului auto olandez.
În mod surprinzător, olandezii au refuzat să trimită banii primiți din greșeală și între cele două tabere a izbucnit o dispută legală, care a ajuns la un tribunal specializat în astfel de litigii.
Acum, un tribunal districtual olandez din Gerleland a decis în favoarea turcilor și dealerul auto este obligat să trimită înapoi banii, care nu i-au aparținut niciodată, celor de la Fenerbahce Istanbul, care la rândul lor trebuie să îi transfere, de data aceasta corect, celor de la Empoli.