După rușinea de la Mondiale, Capello reîncepe munca la naționala Angliei. Păstrat în funcție, italianul a avut de tras în ultimul timp: doi dintre jucătorii convocați l-au trădat! Wes Brown și Robinson și-au anunțat retragerea de la națională la scurt timp după ce selecționerul i-a convocat pentru amicalul cu Ungaria! Carrick s-a dat accidentat, dar a evoluat în Supercupa cu Chelsea.
Capello nu are liniște înaintea primului amical după dezastrul din Africa – Anglia întâlneste azi, pe Wembley, naționala Ungariei. Gerrard dezvaluie în presa din insulă ca s-a gândit să se retragă de la națională imediat după eliminarea în fața Germaniei.
„Nu vreau să vă mint. Imediat după eliminarea de la Mondiale a fost foarte greu să fii în pielea unui internațional englez. M-am gândit să mă retrag. Acum este timpul să ne revenim și să întoarcem lucrurile pe drumul bun. Nu știu dacă m-am împăcat cu eșecul din Africa, dar vreau să merg mai departe. Joc pentru Anglia de 10 ani și nu vreau ca ultima mea amintire să fie înfrângerea cu 1-4 cu Germania”, a declarat Steven Gerrard pentru The Sun
Confruntat cu revolta jucătorilor, Capello i-a convocat pe tinerii Jack Wilshere și Kieran Gibbs, de la Arsenal, la primele selecții în tricoul Angliei, plus Theo Walcott și Adam Johnson.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER