Juventus îl poate pierde pe Radu Drăgușin: „Atunci semnează cu orice echipă!” Cum a aflat că debutează la clubul din Torino | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Radu Drăgușin a debutat în tricoul lui Juventus, scor 3-0 cu Dinamo Kiev, în Champions League, iar formația din Torino insistă pentru a-l păstra pe internaționalul român în vârstă de 18 ani.
Florin Manea a dezvăluit cum Radu Drăgușin a aflat că debutează pentru Juventus Torino în Champions League și a vorbit despre experiența tânărului fotbalist la gruparea din Serie A.
Totodată, impresarul lui Radu Drăgușin susține că internaționalul român U21 ar putea semna cu orice echipă din postura de jucător liber de contract în ianuarie, dar că Juventus a început deja negocierile pentru a-i prelungi înțelegerea.
Contractul lui Radu Drăgușin e pe final, iar Juventus în poate pierde
„Nu am dormit așa mult. Glumeam cu Radu că din cauza lui mă trezesc devreme acum. A fost și pentru noi o surpriză. Eu mă așteptam pentru că știam cât de mult își dorește și că e dedicat. Am vorbit cu el după meci și îmi zicea că l-a luat direct de pe bancă și nu l-a mai lăsat să se încălzească, nu își mai găsea apărătorile. Este un vis. Eu am mare încredere în el, este un băiat modest, umil. A jucat 20 de minute la 18 de ani. Acolo e greu să vizitezi și stadionul, dar să joci. Bogdan Bălănescu îmi zicea asta. Am văzut că și Alvaro Morata a pus poză cu Drăgușin, i-a urat cât mai multe. Trăiește un vis, dar trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Important e să rămână acolo și să înțeleagă că doar prin muncă o să rămână acolo.
El termină contractul în vară, iar în ianuarie poate semna din postura de jucător liber cu oricine. Juventus își dorește, iar săptămâna viitoare o să am o întâlnire cu ei. Este a doua sau a treia rundă de negocieri. Nu cred că o să îl scape Juventus. Nu e ușor să joci meci de meci la Juventus, mai ales la 18 ani. În România îl mai băga cineva dacă mai avea o lună și devenea liber? De asta Juventus este la nivelul la care este pentru că nu face găinării.
E mai bine să joci meci de meci, dar să prinzi 10 meciuri pe an la Juventus… nu e rău. Un meci la Juventus face cât 10 la Genoa. El se simte bine la Juventus și dacă e să fie împrumutat, atunci vor exista niște condiții. Important este că este dorit, că e la un nivel incredibil de sus. Adi Mutu și el sunt singurii care au jucat la nivelul ăsta. I-a dat și Adi Mutu mesaj aseară și era bucuros”,a spus Florin Manea pentru ProSport LIVE.