Cosmin Olăroiu, aproape de sferturile Cupei Asiei: „Am câștigat pentru că am riscat să jucăm cu doi atacanți”. În ce condiții se califică Arabia Saudită

Selecționerul Arabiei Saudite, Cosmin Olăroiu, a declarat, miercuri, după victoria împotriva Coreei de Nord, scor 4-1, din etapa a doua a Grupei B a Cupei Asiei, că reprezentativa saudită a câștigat confruntarea deoarece a riscat să joace cu doi atacanți, informează sportlive.co.za.

Am fost încrezător, pentru că era greu pentru Coreea de Nord să țină același ritm tot timpul. I-am obosit și știam că ne vor oferi spații. Am decis să jucăm cu doi atacanți și de aceea am pierdut ceva din consistența de la mijloc. Am avut ceva probleme acolo. Ei au înscris și au fost periculoși pe contraatac, dar uneori trebuie să îți asumi riscuri„, a spus Olăroiu.

Întrebat dacă este mai încrezător acum în șansele Arabiei Saudite de a se califica în sferturile de finală ale competiției, Olăroiu a răspuns: „Dacă nu avem încredere, atunci ce avem? Este important să trecem peste acest moment foarte repede, așa cum am făcut-o după meciul cu China și să ne gândim la următorul meci, care va fi împotriva unei echipe diferite cu un stil de joc diferit. Trebuie să fim concentrați.„.

Arabia Saudită a învins, miercuri, la Melbourne, cu scorul de 4-1 (1-1), formația Coreei de Nord. Golurile au fost marcate de Ryang Yong-Gi ’11 pentru nord-coreeni, respectiv Hazazi ’37, Al Sahlawi ’52 și ’54 și Al Abid ’77.

De la învinși, Ri Yong-Jik a fost eliminat în minutul 76, pentru un henț comis aproape de linia porții. Penaltiul acordat la această fază a fost ratat de Al Abid, care a reușit în cele din urmă să înscrie după ce mingea a lovit ambele bare ale porții.

În cel de-al doilea meci al zilei, China a trecut de Uzbekistan cu scorul de 2-1.

În urma rezultatelor înregistrate în cea de-a doua etapă, reprezentativa Arabiei Saudite are nevoie de cel puțin o remiză pentru a accede în sferturile de finală, alături de China.

Duminică, de la ora 12.00, vor avea loc partidele Uzbekistan – Arabia Saudită, la Melbourne, și China – Coreea de Nord, la Canberra.

Publicat: 14 01. 2015, 13:59
Actualizat: 14 01. 2015, 14:40