Cosmin Olăroiu a devenit recent antrenorul Al-Sharjah, din Emiratele Arabe Unite. Anunțul a fost făcut de gruparea arabă pe Twitter.
Chiar dacă s-a vorbit despre o posibilă venire a lui Cosmin Olăroiu pe banca tehnică a naționalei României, după ce Mirel Rădoi a anunțat că își dă demisia, Oli a ales să antreneze în continuare în Golf.
Olăroiu a fost motivat de o sumă de bani uriașă pe care o va primi din partea noului său club.
UAE Sport News scrie că tehnicianul român va încasa anual 5 milioane de euro, după ce a semnat un contract pe două sezoane cu Al-Sharajah. Dacă înțelegerea contractuală va fi dusă până la capăt, Olăroiu va pleca din emirate cu suma de 10 milioane de euro.
„Să ajungem la o înțelegere cu Cosmin Olăroiu nu a durat mult deloc. Am stat cu el trei ore și jumătate în care am discutat doar probleme legate de echipă, nu am negociat”, a declarat președintele celor de la Al-Sharjah, Abdullah Al-Ajla, potrivit UAE Sport News.
În prezent, Al-Sharjah ocupă locul al 8-lea în clasamentul primei ligi din Emiratele Arabe Unite, cu 13 puncte acumulate în nouă etape.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER