Cristi Chivu este pe lista lui Inter! Ioan Becali a dezvăluit cum ar putea ajunge în locul lui Antonio Conte pe banca echipei milaneze. „Acesta-i visul lui” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 7 poze

Cristi Chivu a ajuns antrenor „din întâmplare”. Acum s-a apucat serios de această profesie, iar în iarnă a fost pe lista Federației Române de Fotbal pentru postul de selecționer al naționalei U21. Ioan Becali știe care este planul lui Chivu și este convins că fostul căpitan al naționalei României va avea curând șansa să antreneze vedetele lui Inter Milano.

Cristi Chivu a fost pe lista Federației Române de Fotbal pentru postul de selecționer al naționalei U21. Mirel Rădoi a ajuns până la urmă la varianta Adrian Mutu, dar Ioan Becali este convins că fostul căpitan al „tricolorilor” ar fi refuzat în cazul în care ar fi primit o propunere.

„Nu cred că Cristi Chivu va accepta pentru că el are un alt drum”, a declarat Ioan Becali în exclusivitate în emisiunea „ProSport Live”. Fostul impresar este omul care i-a negociat fostul fotbalist de Inter toate contractele din străinătate.

Cristi Chivu are șanse să ajungă antrenor la Inter Milano

Cristi Chivu antrenează puștii lui Inter Milano, dar speră ca într-o bună zi să primească o șansă și la formația de seniori. Ioan Becali este convins că acel moment nu este prea îndepărtat.

Inter Milano nu a mai câștigat un titlu de pe vremea lui Cristi Chivu și a lui Jose Mourinho, din anul de poveste 2010. În acest moment, cu Antonio Conte pe bancă, trupa milaneză se află pe locul 3 la 9 puncte și un meci mai puțin disputat de liderul Juventus Torino.

„Cristi Chivu este la Inter, la „Under 17”, este visul lui este să antreneze prima echipă de acolo. Dacă va câștiga un turneu Viareggio cu „Under 19” și clubul va fi într-o perioadă de criză și va da antrenorul afară și se va gândi: «Ia să încercam și noi ca Barcelona, cu cei de la La Masia». Se pot întâmpla lucruri…”, a mai spus, misteriors, Becali.

Un singur român a mai condus Inter Milano: Mircea Lucescu în anul 1998.

Cristi Chivu, antrenor „din întâmplare”

După ce și-a încheiat cariera de jucător, Cristi Chivu părea tentat de un post în administrația unui club sau chiar într-un for de conducere din fotbal. A ajuns la antrenorat de voie, de nevoie.

„Aș putea spune că am ajuns antrenor din întâmplare. Eram observator tehnic la UEFA și aveam nevoie de diplomă de antrenor, așa că m-am apucat de cursuri.

Apoi, pentru că oricum mergeam la confruntări importante din Liga Campionilor și din Europa League, unde făceam analize tehnico-tactice, a venit această dorință de a încerca această meserie”, a declarat Cristi Chivu într-un interviu acordat site-ului Federației Italiene de Fotbal.

Publicat: 24 05. 2020, 21:56
Actualizat: 24 05. 2020, 22:04