Cristi Chivu, în extaz după ce a fost promovat la Inter Primavera. „Am câștigat doar prin muncă și modestie!”

Cristi Chivu a fost promovat pe banca tehnică a celor de la Inter Primavera, iar fostul căpitan al echipei naționale a României e în extaz.

După ce în ultima perioadă a pregătit-o pe Inter U18, Cristi Chivu a ajuns la conducerea celor de la Inter Primavera, lucru care nu l-a surprins pe fostul internațional român.

Cristi Chivu a vorbit despre șansa primită de la oficialii lui Inter și a explicat cum a ajuns să pregătească echipa secundă a grupării din Serie A.

Cristi Chivu, în extaz după ce a fost promovat la Inter Primavera

Cristi Chivu susține că a fost foarte implicat în munca pe care a depus-o la academia clubului Inter și a dezvăluit că a încercat să le predea tinerilor fotbaliști valorile cu care el a crescut.

Mă simt cel mai bine pe terenul de fotbal, acolo simt adrenalina, simt cum îmi curge sângele prin vene. Mereu încerc să-i învăț pe băieții mei care sunt valorile de bază. Am început cu U14, am continuat cu U17, U18, iar acum încep un drum foarte promițător cu Primavera.

În fiecare an încerc să implementez ceva nou, țelul meu este să-i țin pe acești tineri conectați. Eu le predau fotbalul, așa am crescut și eu în cariera mea de jucător, în fiecare zi învățam câte ceva. Nu vreau să intrăm într-o rutină, trebuie să știi să gestionezi tot felul de situații în fotbal.

Băieții mă impresionează în fiecare zi. Eu încerc să le transmit valorile corecte, dar în același timp învăț multe lucruri de la ei. Tot ce am câștigat în carieră am câștigat prin muncă și prin modestie. Aceste lucruri nu se schimbă atunci când se termină cariera de jucător.

Am furat meserie de la fiecare antrenor pe care l-am avut, dar și tatăl meu m-a învățat multe lucruri. Pasiunea pentru fotbal am primit-o de la tatăl meu”, a spus Cristi Chivu, într-un interviu acordat pentru Inter TV.

Publicat: 23 07. 2021, 10:09
Actualizat: 23 07. 2021, 10:09