Cristiano Ronaldo, o nouă reprezentație de forță în Liga Națiunilor. Cehia a produs surpriza cu Spania! Toate rezultatele zilei

O nouă seară magică de fotbal în UEFA Nations League. În meciurile de duminică seară, surpriza s-a produs în partida dintre Cehia și Spania. Rezultatul final a fost 2-2, într-un meci în care oaspeții erau mari favoriți și au reușit să egaleze abia în minutul 90.

Deși în garnitura de start au apărut fotbaliști ca Raul De Tomas sau Marcos Alonso, spaniolii au surprins cu eșecul suferit la Praga. În ciuda faptului că Gavi a egalat în minutul 45+3, Spania nu și-a ridicat nivelul în repriza secundă. Cehia a mai înscris odată, prin Kuchta, și a fost aproape de o victorie imensă. Golul lui Inigo Martinez le-a dat peste cap planurile cehilor. Fundașul lui Athletic Bilbao a reușit primul său gol pentru echipa națională.

Un alt rezultat surprinzător a venit în partida dintre Bulgaria și Georgia. Cele două echipe porneau cu șanse egale în partida de la Razgrad. Cu toate astea, rezultatul a fost unul fără echivoc: 2-5!

UEFA Nations League produce spectacol! Cristiano Ronaldo a oferit o nouă reprezentație de forță

În cealaltă partidă din Divizia A a Ligii Națiunilor, Portugalia a obținut un succes în fața Elveției, fără mari emoții. Lusitanii s-au impus cu 4-0 într-un meci în care Cristiano Ronaldo a fost din nou la înălțime. Atacantul a reușit o dublă și a mai avut un alt gol anulat, pe motiv de offside.

Într-un duel al nordicilor, Suedia și Norvegia s-au înfruntat pe Friends Arena, din Solna. Câștig de cauză au avut oaspeții, grație unei duble reușite de noul atacant al lui Manchester City, Erling Haaland. Anthony Elanga, fotbalistul rivalei Manchester United, a înscris golul suedezilor, în minutele de prelungire.

În a treia divizie, fosta adversară a Românieiîn calificările pentru Campionatul Mondial, Macedonia de Nord, a reușit o victorie fără mari emoții cu Gibraltar. Macedonenii s-au impus cu 2-0 în deplasare, într-o partidă pe care au controlat-o de la un capăt la celălalt.

Rezultatele zilei în UEFA Nations League

Acestea sunt rezultatele înregistrate în toate cele nouă partide disputate duminică în Liga Națiunilor:

  • Liga A: Cehia – Spania 2-2, Portugalia – Elveția 4-0
  • Liga B: Serbia – Slovenia 4-1, Suedia – Norvegia 1-2
  • Liga C: Cipru – Irlanda de Nord 0-0, Gibraltar – Macedonia de Nord 0-2, Bulgaria – Georgia 2-5, Kosovo – Grecia 0-1
  • Liga D: San Marino – Malta 0-2

 

Publicat: 05 06. 2022, 23:59
Actualizat: 06 06. 2022, 00:05