Cristiano Ronaldo, primul POKER în tricoul Portugaliei! „Mă simt util și sunt fericit”
Cristiano Ronaldo a marcat de patru ori în victoria obținută de Portugalia în fața Andorrei, scor 6-0, aceasta fiind prima sa performanță de acest fel pentru echipa națională.
Ronaldo, care a ajuns astfel la 65 de goluri marcate la nivel internațional, în 134 de partide și-a declarat satisfacția la finalul partidei, dar și dorința de a o conduce pe Portugalia spre CM 2018. După două partide, câștigătoarea Euro 2016 este pe locul 3 în Grupa B, cu trei puncte. Grupa e condusă de Elveția (6 puncte), iar pe locul doi se situează în mod surprinzător Insulele Feroe (4 puncte), după victoria obținută pe terenul Letoniei, scor 2-0.
„Am știut că primul gol ar fi cu adevărat important într-un meci care urmează să se apere tot meciul. Știu că sunt important echipei, așa cum sunt toți ceilalți jucători. Eu am dat totul mereu pentru echipa națională, mă simt util și sunt fericit să fiu înapoi după accidentarea din finala Euro. Vrem să câștigăm toate meciurile din aceste preliminarii pentru a merge la CM„, a declarat Ronaldo după cele patru goluri marcate în poarta Andorrei.