Cristiano Ronaldo ratează partida cu Estonia

Internaționalul portughez Cristiano Ronaldo (Manchester United), care a acuzat dureri musculare, nu va evolua în meciul amical pe care naționala sa îl va disputa, miercuri, la Tallinn, contra Estoniei, a anunțat, marți, Federația Portugheză de Fotbal (FPF), informează AFP.

În timpul meciului de calificare la Cupa Mondială din 2010 cu Albania, disputat sâmbătă, la Tirana, scor 2-1 pentru Portugalia, jucătorul a acuzat dureri musculare cu "simptome de pubalgie", a precizat Henrique Jones, medicul selecționatei portugheze.

Medicul a decis, în consecință, ca jucătorul să nu evolueze în meciul de miercuri.

Referitor la informațiile apărute în ultima perioadă în presă, potrivit cărora Cristiano Ronaldo va fi operat de hernie, oficialii federației portugheze nu au dorit să facă vreun comentariu.

Cristiano Ronaldo este deja în vacanță în insula Madeira, de unde este originar.

În meciul cu Estonia nu vor evolua nici internaționalii Simao, Deco, Bosingwa și Moutinho.

Publicat: 09 06. 2009, 19:09
Actualizat: 09 06. 2009, 19:10