Cristiano Ronaldo și Leo Messi, spectacol total în primul lor meci din 2021! Starul Barcelonei a mai doborât un record în La Liga | VIDEO
Cristiano Ronaldo și Leo Messi au început în forță și noul an! Portughezul a reușit o dublă în primul meci din 2021, cu Udinese, iar apoi a pasat decisiv la a doua reușită pentru Juventus, în timp ce starul Barcelonei a contribuit cu un assist la victoria catalanilor din La Liga: 1-0 cu Huesca.
După ce a lipsit cu Eibar, Leo Messi a început din primul minut duelul cu Huesca, iar argentinianul a fost decisiv în minutul 27, atunci când De Jong a marcat după o pasă superbă oferită de vedeta catalanilor.
Dorit de Manchester City, Leo Messi ar putea să rămână, totuși, la Barcelona, după alegerile pentru funcția de președinte al catalanilor, din această lună. Unul dintre candidați vrea să-l aducă pe Erling Haaland, în tentativa de a-l convinge pe Messi să rămână în La Liga.
Messi, assist la meciul 500 în La Liga! Ronaldo, golgheter în Serie A după ce a marcat pentru Juventus
Duminică seara, Leo Messi a ajuns la 500 de meciuri în La Liga, devenind primul fotbalist din afara Spaniei care se poate lăuda cu o astfel de performanță.
La Torino, Cristiano Ronaldo a ținut și el pasul cu rivalul pe care l-a avut în campionatul Spaniei.
Juventus nu-și permitea un pas greșit cu Udinese, iar Ronaldo a deschis scorul în minutul 31, după un șut excelent din careu, fără speranțe pentru portarul advers.
Cristiano a pasat apoi foarte bine și la golul lui Chiesa, care a făcut 2-0 în minutul 49. Apoi, CR7 a marcat golul de 3-0.
După dubla cu Udinese, Cristiano Ronaldo a ajuns la 14 goluri în acest sezon de Serie A și a trecut peste Romelu Lukaku în clasamentul golgheterilor. Belgianul are 12 goluri înscrise pentru Inter, unul dintre ele chiar duminică, în victoria la scor de tenis cu Crotone: 6-2.
În primele cinci ligi din Europa, Ronaldo este depășit doar de golgheterul lui Bayern, Robert Lewandowski, care a izbutit o dublă în victoria campioanei Germaniei cu Mainz, scor 5-2.
În plus, Cristiano a atins din nou cifra de 20 de goluri într-un sezon, iar portughezul reușește asta pentru al 15-lea an consecutiv, dovedind că mai poate juca fără probleme timp de câțiva ani la cel mai înalt nivel.