Cu ochii pe fete!** Începe Cupa Mondială la fotbal feminin

Duminică se dă startul celei de-a șasea ediții a Cupei Mondiale
de fotbal, la feminin, care se va disputa în Germania, campioana
ultimelor două ediții. Prețurile biletelor au fost relativ reduse,
iar organizatorii au reușit să vândă cam 75% din tichetele puse în
vânzare.

Un Mondial feminin nu se ridică la popularitatea unuia masculin,
dar interesul manifestat de iubitorii sportului-rege din Germania
întrece așteptările. Nici nu este de mirare, dacă ne gândim că țara
gazdă este campioana ultimelor două ediții ale Cupei Mondiale.
Biletele pentru meciurile care se vor juca pe nouă stadioane au
fost puse în vânzare încă din octombrie 2009! Strategia a fost
gândită în așa fel încât să se strângă din tichete 27 de milioane
de euro, sumă menită să acopere cel puțin jumătate din totalul
bugetului competiției, care se ridică la 51 de milioane de euro. În
acest scop, din totalul de un milion de bilete câte s-au pus în
vânzare, 350.000 au fost oferite în diverse promoții. Spre exemplu,
dacă un grup cumpăra 11 tichete, beneficia de 20% reducere la
întreaga sumă plătită.

Finala,
la Frankfurt

Prețul biletelor este oricum destul de redus, cel mai ieftin
costând 10 euro, iar cel mai scump, pentru marea finală, 200 de
euro. Chiar și așa, obiectivul organizatorilor de a vinde cel puțin
80% din total a întâmpinat dificultăți, fiindcă suporterii au
cumpărat cu cinci procente mai puțin. Dintre cele nouă stadioane pe
care se va desfășura turneul final, doar două au găzduit meciuri și
la Cupa Mondială de fotbal, la masculin, din 2006: „Olympiastadion”
din Berlin și „Commerzbank” din Frankfurt. În mod straniu, finala
nu se va juca pe arena din capitala Germaniei, care a găzduit și
ultimul act al competiției din 2006, ci pe stadionul din Frankfurt,
care are cu 25.000 de locuri mai puțin. De fapt, în Berlin nu este
programat decât un singur meci, cel dintre Germania și Canada!

Cea mai scăzută medie de vârstă o are Coreea de Nord, cu
20,11 ani, în timp ce SUA este cea mai bătrână echipă, cu o medie
de 27,09 ani

Cea mai bătrână jucătoare care va lua parte la această
competiție este portarul Noii Zeelande, Jenny Bindon, care are 38
de ani. La polul opus se situează Christelle, din lotul Guineei
Ecuatoriale, care are doar 16 ani

Grupa
A

Canada
Germania
Nigeria
Franța

Grupa
B

Japonia
Noua Zeelandă
Mexic
Anglia

Grupa
C

SUA
Coreea de Nord
Columbia
Suedia

Grupa
D

Brazilia
Australia
Norvegia
Guineea Ecuatorială

SUA au
câștigat cinci finale!

Precedentele cinci ediții ale Cupei Mondiale au transformat SUA
într-o echipă cu adevărat de temut. Deși Germania este deținătoarea
trofeului începând cu 2003, americancele se pot lăuda tot cu două
titluri, dar și cu trei medalii de bronz, fapt care arată că SUA nu
au pierdut practic nicio finală, indiferent dacă este vorba despre
cea mare sau despre cea mică.

267
milioane de euro este suma totală la care s-au ridicat
premiile acordate de FIFA participantelor la CM 2010, din Africa de
Sud

101
dintre cele 336 de jucătoare ce fac parte din lotul tuturor
echipelor, au mai jucat la cel puțin o Cupă Mondială

EURO SPORT
2
transmite în direct meciuri din această
competiție, între 26 iunie și 17 iulie

Publicat: 24 06. 2011, 08:13
Actualizat: 24 06. 2011, 08:14