Cum a blocat „Regele” transferul lui Ianis Hagi la Sevilla! Gică Hagi l-a convins să semneze cu Rangers. „Nici măcar nu m-a lăsat să spun a doua variantă!”
Ianis Hagi a dezvăluit cum l-a „forțat” Gică Hagi să meargă la Rangers, deș fotbalistul în vârstă de 23 de ani a primit mai multe oferte în acea perioadă.
Ianis Hagi a oferit un interviu pentru postul de televiziune al campioanei din Scoția, Rangers TV, și a dezvăluit cum l-a convins „Regele” să aleagă campionatul din Scoția.
Internaționalul român și-a adus aminte de momentul în care a avut de ales între Rangers și Sevilla, iar Gică Hagi (57 de ani) a avut un cuvânt de spus în negocieri și l-a convins pe fiul său să semneze cu trupa din Glasgow.
Cum a blocat Gică Hagi transferul lui Ianis Hagi la Sevilla
Iais Hagi susține că tatăl său nici nu a dorit să afle ce alte oferte mai are după ce i-a spus că clubul de pe Ibrox Stadium s-a interesat de serviciile sale.
„Știam despre Rangers, Celtic și despre derby-ul Old Firm, dar nu cunoaștem magnitudinea acestui club. Pentru mine, erau două opțiuni. Una într-un campionat în care mi-am dorit mereu să joc și cealaltă, Rangers.
Când i-am spus tatălui meu opțiunile pe care le aveam, nici măcar nu m-a lăsat să spun a doua variantă: ‘Pentru mine e la mintea cocoșului, Glasgow Rangers 100%’. Atât de clar a fost, știa ce este Ibrox.
Știa de Rangers, de mentalitatea de acolo. Știe cum am fost crescut. Am fost mereu un câștigător, am avut mereu dorința de a câștiga și de a mă îmbunătăți. Mi-a spus că acesta este locul perfect pentru mine”, a declarat Ianis Hagi, mijlocașul lui Rangers, conform Scottish Daily Express.
Cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, Ianis Hagi a fost cedat sub formă de împrumut de Genk la Rangers în ianuarie 2020, iar formația din Glasgow a decis să îl cumpere cu 3,5 milioane ed euro în iulie 2020.