Modul cum i-au speriat israelienii pe elvețieni în meciul direct disputat miercuri seară în Ungaria și terminat la egalitate, scor 1-1, a fost dezvăluit chiar de către jucătorii naționalei pregătite de Murat Yakin la finalul partidei de la Felcsut.
În mod clar, analiza făcută de elvețieni ar trebui să aibă menirea de a-i pune în gardă și pe „tricolorii” lui Edi Iordănescu în perspectiva meciului cu Israel, care se va juca tot la Felcsut, sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 21:45. În primul rând, Denis Zakaria, mijlocașul defensiv în vârstă de 26 de ani de la AS Monaco, fost la Juventus, Chelsea sau Borussia Monchengladbach, s-a arătat pur și simplu impresionat de forța de joc arătată de israelieni, în special din repriza a doua.
De asemenea, el a scos în evidență și faptul că echipa sa a pierdut din nou două puncte în urma unui gol primit pe final de joc, așa cum s-a tot întâmplat în aceste preliminarii, inclusiv la meciul cu România de pe teren propriu, încheiat cu scorul de 2-2, după ce elvețienii au condus cu 2-0, în urma reușitelor semnate de Valentin Mihăilă.
„Israelienii ne-au mâncat în a doua repriză. A fost pur și simplu catastrofal și greu de explicat. Au reprezentat un adversar extrem de puternic. Am încercat să facem presing, nu ne-a reușit. Dar e clar: n-aveam voie să livrăm o așa repriză secundă! Nu ne-am făcut fotbalul nostru.
(n.r. care ar fi marea problemă a elvețienilor în această campanie de calificare) Implicarea pe finalul meciurilor. Nu putem primi mereu goluri în ultimele minute. Nu e normal și e greu de acceptat. La fel, faptul că am dat din mână patru victorii care s-au transformat în patru remize”, a spus Denis Zakaria, pentru tabloidul Blick.
Pe de altă parte, portarul Yann Sommer a evidențiat faptul că naționala Israelului a reușit să țintă foarte mult de minge în meciul de miercuri seară și, în plus, și-a creat și foarte multe ocazii importante de gol.
Trebuie analizat cum de a ajuns adversarul la o așa posesie și la atâtea ocazii. De ce Israelul ne-a înnebunit în mare măsură, că am pierdut în multe momente organizarea?”, a spus și goalkeeper-ul de la Inter Milano.
Nu în ultimul rând, Remo Freuler, mijlocașul central de 31 de ani împrumutat în prezent de Nottingham Forest la Bologna, a încercat să explice căderile de pe final de joc și a subliniat că este nevoie ca el și coechipierii lui să se redreseze din punct de vedere mental înaintea ultimelor două meciuri din această grupă, cu Kosovo și România.
Nu conștient, dar inconștient este în capul nostru. Nu putem nega asta. Acum trebuie să ne limpezim mintea. Și să facem în așa fel ca în fazele finale ale ultimelor două meciuri să intrăm cu două goluri avans”, a spus și Remo Freuler, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER