Dan Petrescu își dorește să revină în Rusia, spune impresarul său, Nicolae Pîrnău. Antrenorul se află pe lista echipei FC Rostov.
Dan Petrescu este liber de contract, după ce a plecat din Turcia, de la Kayserispor. El spunea recent că și-ar dori să revină în Rusia, să antreneze, având în vedere că urmărește cu mare interes campionatul rusesc.
Dacă tehnicianul român va ajunge la FC Rostov (locul 9 în sezonul trecut din prima ligă rusă), el îl va înlocui pe Valeri Karpin, care a devenit selecționerul naționalei Rusiei.
Petrescu, care a obținut rezultate impresionante la CFR Cluj, i-a transmis impresarului Nicolae Pîrnău că este dispus să accepte o eventuală ofertă.
„Petrescu a spus în mai multe rânduri că el vrea să se întoarcă în Rusia. Intenţionează să revină şi să câştige un trofeu. Să joace şi în competiţiile europene, dacă totul decurge bine.
Cu siguranţă, Dan Petrescu e interesat să lucreze la Rostov. Am vorbit cu el azi. A spus «Dacă e vreo ofertă oficială de la Rostov, accept cu plăcere». Nu mă ascund. Petrescu are propuneri din zona Golfului, dar prioritatea lui e să se întoarcă în Premier Liga.
În opinia mea, Rostov e un loc bun pentru a reveni. La astfel de echipe trebuie să demonstrezi. Petrescu e un antrenor care se descurcă în perioadele dificile ale cluburilor şi mereu a produs rezultate”, a spus Pîrnău, conform Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER