Danny Rose nu va evolua în meciurile Angliei cu Lituania și Italia
Fundașul Danny Rose s-a accidentat la șold și nu va evolua în meciurile pe care reprezentativa Angliei le va disputa în compania Lituaniei și Italiei, a anunțat Federația Engleză de Fotbal.
Jucătorul echipei Tottenham Hotspur fusese convocat în locul lui Luke Shaw, de la Manchester United, care s-a accidentat și a fost nevoit să părăsească lotul.
Anglia va întâlni, vineri, pe stadionul Wembley, reprezentativa Lituaniei, într-un meci din grupa E a preliminariilor Euro-2016, iar la 31 martie va susține un meci amical, la Torino, cu selecționata Italiei.