De la antrenor croat, la soldat iranian!** Povestea antrenoruluicare ne-a eliminat la CM 1998

La 77 de ani, Miroslav Blazevic este antrenorul lui NK Zagreb, ultimul loc din prima ligă croată

Fostul selecționer al Croației a antrenat și naționala Iranului în 2001, unde l-a cunoscut pe președintele statului asiatic, Mahmoud Ahmadinejad

Blazevic a fost omul care a condus naționala Croației spre cea mai mare performanță din istorie, locul trei la CM din 1998

Vă mai aduceți aminte de Miroslav Blazevic, cel care a condus de pe bancă naționala Croației la CM din 1998? Atunci, „regele” antrenorilor din Croația, așa cum e supranumit Blazevic, conducea naționala ex-iugoslavă către un incredibil loc trei, obținut și după o victorie în 16-imi în fața României, scor 1-0. La 14 ani de la acel succes, Blazevic a revenit în fotbal pentru o ultimă aventură pe banca lui NK Zagreb, ocupanta ultimului loc din prima ligă croată. Însă antrenorul în vârstă de 77 de ani nu a surprins prin comeback-ul său fotbalistic, ci prin declarațiile surprinzătoare pe care le-a făcut în legătură cu un conflict politic care durează de ceva vreme, cel dintre Statele Unite și Iran.

„Mă înrolez în armata iraniană!”

Pe lângă pasiunea pentru fotbal, Blazevic este cunoscut în Croația și prin activitatea sa politică. În 2005, fostul selecționer a candidat la alegerile prezidențiale, acolo unde nu a obținut decât 17,847 de voturi, adică 0.80% din totalul sufragiilor. O dezamăgire pentru Ciro, care s-a retras temporar din politică, revenind însă în 2009, atunci când a fost ales în Consiliul Local al capitalei Zagreb. Pe lângă postul de antrenor, Blazevic se ocupă acum și de departamentul de denumire al străzilor și al piețelor din capital croată.

Însă Blazevic nu s-a implicat numai în politica din țara natală. Fost selecționer al Iranului în 2001 și antrenor al echipei de club Mes Kerman între 2010 și 2011, croatul a devenit un bun prieten al președintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad. Atât de bun, încât Blazevic a devenit un ferm apărător al intereselor statului din Vestul Asiei. Iar când Statele Unite au amenințat Iranul cu declanșarea războiului dacă nu renunță la programul nuclear, Blazevic a luat imediat apărarea statului iranian: „Dacă America invadează Ira­nul, mă voi înrola în armata iraniană și voi lupta pe prima linie a frontului alături de ceilalți soldați. Acesta e un abuz și trebuie pedepsit ca atare. Nu e posibil ca un stat suveran să fie condamnat astfel pentru că încearcă să își apere propriul interes”.

E cel mai bătrân antrenor din Europa

În acest moment, relațiile dintre americani și iranieni nu mai sunt atât de tensionate, surse neoficiale anunțând că cele două părți s-ar putea așeza la masa negocierilor. Astfel, Blazevic și-ar putea continua liniștit mandatul abia început la NK Zagreb, unde obiectivul este de a salva clubul din capitala Croației de la retrogradare. Iar după primele două meciuri, Blazevic, cel mai vârstnic antrenor din Europa, a reușit să strângă deja patru puncte, după un succes cu campioana Dinamo Zagreb (1-0) și un egal cu Cibalia (1-1).


18 echipe de club și cinci naționale a antrenat Miroslav Blazevic în cariera sa de 44 de ani

4 titluri de campion are Blazevic în palmares (două în Croația, unul în fosta Iugoslavie și unul în Elveția)

Cele mai importante performanțe ale lui Blazevic au fost înregistrate cu naționala Croației (sfert de finală la Euro 1996 și locul 3 la CM 1998)


Blazevic a avut pe mână „Generația de aur”

În 1998, Croația a reușit cea mai bună performanță din istorie, la doar șapte ani după ce și-a dobândit independența. Cu jucători precum Suker (golgheterul competiției cu șase goluri și acum președintele Federației), Prosinecki, Bilic, Boban sau Igor Tudor, Croația a fost revelația turneului din Franța. În drumul spre semifinale, ex-iugoslavii au reușit să elimine și România, în optimile competiției, după un penalty transformat de Suker în minutul 45+2. Însă în penultimul act, Croația s-a lovit de „dubla” lui Lilian Thuram, singurele două goluri marcate de fundașul din Guadelupa în cele 142 de meciuri jucate în naționala Franței.

Publicat: 10 12. 2012, 08:58
Actualizat: 10 12. 2012, 08:59