Decizie ISTORICĂ‚ luată de FIFA!** Va fi introdusă tehnologia „goal-line”! Unde s-ar putea folosi pentru prima dată și ce s-a întâmplat cu cea de-a patra schimbare

„International Football Association Board”, organismul legislativ al FIFA, a aprobat în ședința de sâmbătăt introducerea tehnologiei „goal-line”, care va stopa fenomenul „golurilor-fantoma”.

În acest sens, au fost selectate propunerile a două companii, „Hawk-Eye” și „GoalRef”, care vor fi supuse unor teste suplimentare, iar decizia finală luat la Comitetul Executiv de pe 2 iulie. Prima competiție care ar putea folosi această tehnologie ar putea fi Campionatul Mondial al Cluburilor, care se va desfășura în luna decembrie.

Tot la această întrunirea s-a luat decizia reintroducerii vălului islamic la fotbalul feminin din țările musulmane, propunere adusă în discuție de pințul Ali al Iordaniei, cel mai tânăr membru din „International Football Association Board”.

A fost respinsă însă introducerea celei de-a patra schimbări în timpul partidelor care intră în prelungiri, în vreme ce „tripla pedeapsă”, aplicată celor care opresc în careu o șansă de gol, va fi readusă în discuție la următoarea ședință. În prezent, situația blocării în mod incorect a marcării unui gol se sancționează cu penalty, eliminare și suspendarea jucătorului, pedepse considerate prea dure.

În schimb, propunerea introducerii spray-ului cu vopsea pentru marcarea liniei pe care trebuie să stea zidul la loviturile libere a fost aprobată. Arbitrii vor avea în timpul partidelor un spray care va delimita distanța pe care trebuie să o respecte zidul, împiedicându-i astfel pe jucători să „mai muște din cașcaval”. Metoda a fost folosită cu succes la Copa America.

Publicat: 03 03. 2012, 21:10
Actualizat: 05 07. 2012, 23:25