Del Bosque este oficial selecționerul Spaniei

Fostul antrenor al echipei Real Madrid, Vicente del Bosque, a fost numit oficial selecționer al Spaniei, a anunțat Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF). „Președintele federației, Angel Maria Villar, a propus numirea lui Del Bosque comitetului de conducere, care a acceptat-o. El va fi prezentat, joi, la ora locală 13.15”, a declarat un purtător de cuvânt al RFEF.

Del Bosque (57 de ani) a semnat o înțelegere pe doi ani și îi ia astfel locul tehnicianului Luis Aragones, care nu a primit o propunere de prelungire a contractului, în ciuda succesului de la Euro 2008. Noul selecționer va conduce primul său meci la 20 august, la Copenhaga, cu Danemarca, într-o întâlnire amicală, iar primul său meci oficial va fi cu Bosnia, la Murcia, la 6 septembrie, în preliminariile CM 2010.

Publicat: 16 07. 2008, 09:34
Actualizat: 16 07. 2008, 09:37