Demiterea lui Zinedine Zidane ar putea-o costa pe Real Madrid 20 de milioane de euro!
Managerul francez Zinedine Zidane ar putea fi demis de Real Madrid după ce a fost eliminat din Cupa Spaniei de Alcoyano, formație din a treia divizie, iar suma de reziliere este una uriașă.
Zidane are la Real Madrid un salariu net de 13,5 milioane de euro pe sezon și un contract scadent în 2022.
Antrenorul campioanei din LaLiga a încasat deja prima jumătate a salariului pentru acest sezon odată cu ceilalți jucători de pe Santiago Bernabeu.
Zinedine Zidane este din nou aproape de a fi dat afară de la Real Madrid: Florentino Perez ar trebui să plătească 20 de milioane de euro ca să scape de el
Principala întrebare pe care și-o adresează toți cei din jurul grupării blanco este: care sunt cu adevărat costurile demiterii managerului francez Zinedine Zidane?
Antrenorul a semnat ultimul contract cu Real Madrid în martie 2019, atunci când s-a întors să salveze echipa de pe Santiago Bernabeu de la un sezon dezastruos.
Francezul a parafat o înțelegere care va expira la finalul sezonului 2021/2022. Plecarea forțată a lui Zidane ar putea-o costa pe Real 13,5 milioane de euro pentru fiecare an de contract rămas.
O veste bună pentru Florentino Perez ar fi aceea că, pe 20 decembrie 2020, Zidane a primit în același timp cu restul echipei prima jumătate din salariul pentru acest sezon.
Asta înseamnă că gruparea de pe Santiago Bernabeu ar mai trebui să-i achite francezului a doua jumătate din salariul pentru acest sezon plus suma datorată pentru tot sezonul următor, cu un total de 20 de milioane de euro.
Există o lege nescrisă: antrenorii nu primesc banii până la finalul contractului când sunt dați afară de Real!
Conform spaniolilor de la Sport, oficialii Realului susțin că tradiția contractelor semnate la clubul blanco presupune ca un tehnician care urmează să fie demis să primească suma rămasă până la finalul sezonului curent și să renunțe astfel la suma datorată pentru eventualele sezoane viitoare.
Pentru ca acest lucru să se întâmple Real Madrid ar trebui să achite doar 5,7 milioane de euro care ar corespunde perioadei rămase până pe 30 iunie 2021.
Este dat exemplul recent al lui Julen Lopetegui. Tehnicianul basc a fost dat afară după doar câteva luni și a primit 3 milioane de euro, deși a semnat în 2018 pe 3 sezoane cu Real Madrid pentru un salariu stagional de 6 milioane de euro net.