Dennis Man a ratat transferul la Sampdoria, dar e aproape de Serie A. „Suntem în tatonări!”
Dennis Man a ratat transferul la Sampdoria, echipă care se află pe locul 16 în Serie A, dar este aproape de o altă formație care evoluează în prima ligă din Italia.
Giovanni Becali a vorbit despre situația în care se află Dennis Man, fotbalist care nu a primit foarte multe șanse la Parma în ultima perioadă, iar impresarul a dezvăluit de ce nu a mai ajuns internaționalul român la Sampdoria.
Deși italienii anunțau că Dennis Man este la un pas să semneze cu Sampdoria, totul a picat după ce Roberto D’Aversa a fost demis de la formația din Serie A.
Dennis Man a ratat transferul la Sampdoria, dar e aproape de Serie A
Chiar dacă a ratat transferul la Sampdoria, Giovanni Becali a dezvăluit că Dennis Man este aproape de o altă formație care evoluează în Serie A, dar nu a dorit să dea numele acesteia.
„De Man… vă spun deschis. L-au vrut două echipe. L-a vrut Sampdoria înainte să piardă aceste trei meciuri, iar apoi a plecat D’Aversa. Man avea de recuperat 500.000 de euro pentru 5 luni, Sampdoria venea cu 250.000 și Parma trebuia să vină cu 250.000. Parma a zis că îl dă gratis pentru 5-6 luni, dar că nu plătește nimic. S-a întârziat, au pierdut 3 meciuri, a plecat D’Aversa și a căzut.
Acum am o echipă din Serie A, nu vă pot da numele, care îl vrea pe Dennis împrumutat, dar încă suntem în tatonări”, a spus Giovanni Becali.
Cotat de site-urile de specialitate la 8 milioane de euro, Dennis Man a fost cumpărat de Parma în ianuarie 2021 în schimbul sumei de 13 milioane de euro. După ce formația a retrogradat în Serie B, internaționalul român și-a pierdut postul de titular și a prins doar 636 de minute în 11 meciuri.