Dennis Man, probleme la Parma? „Era cel mai mediatizat, acum este unul dintre ceilalți!”

Adrian Mihalcea, fostul antrenor al celor de la Dinamo București, crede că Dennis Man poate avea probleme la Parma dacă nu reușește să se acomodeze rapid la viața din Italia.

Fostul fotbalist al lui Dinamo este de părere că Dennis Man nu mai are aceiași imagine în Italia cum o avea în România și că va trebui să își câștige respectul prin evoluțiile sale la Parma.

Mai mult, Adrian Mihalcea crede că Dennis Man resimte presiunea pusă pe el din cauza faptului că Parma a plătit pentru transferul său nu mai puțin de 13 milioane de euro.

Adrian Mihalcea crede că Dennis Man poate avea probleme la Parma dacă nu se acomodează rapid

„El trebuie să se acomodeze, pleacă dintr-un mediu în care era cel mai mediatizat, poate cel mai bun fotbalist, a ajuns la o echipă la care practic este unul dintre ceilalți.

Cred și eu că ai nevoie de mult mai multă forță, eu, când am ajuns în Italia am avut nevoie de 6 luni să îmi schimb mentalitatea și am lucrat foarte mult la forță.

Are nevoie de acomodare, cred că presiunea pusă pe el și din cauza prețului, sper să nu îi facă rău. Dacă cei de la Parma vor avea răbdare cu el, își vor scoate investiția pe viitor, a spus Adrian Mihalcea la PRO X.

Parma e pe loc de retrogradare

Pentru Parma urmează meciul cu Bologna, azi, ora 19.00, pe teren propriu, iar Dennis Man este anunțat titular în partida din etapa 21 din Serie A care va fi Live Video Online pe www.prosport.ro. Echipa internaționalului român în vârstă de 22 de ani se află pe locul 19 în clasamentul din Serie A, cu 13 puncte adunate în 20 de meciuri, la un singur punct în fața celor de la Crotone. În cazul unei victorii, Parma face 16 puncte și urcă pe locul 17, la egalitate cu Torino, dar trebuie să spere ca Cagliari să se încurce.

Publicat: 07 02. 2021, 14:18