Naționala Germaniei se poate lăuda că are doi dintre cei mai râvniți jucători ai momentului. Este vorba de mijlocașul Borussiei Dortmund, Mario Götze (19 ani), care se luptă pentru titularizarea pe postul de „regizor” al naționalei cu „galaticul” Mesut Özil(23 de ani), de la Real Madrid.
Fost finalist al Ligii Campionilor pe vremea când juca la Bayer Leverkusen, Bernd Schneider (37 de ani) este de părere că Mario Götze are în față un viitor cel puțin la fel de glorios precum cel al lui Ozil:
„Mie Götze mi se pare mai bun, mai versatil! Controlează balonul mai bine decât Mesut”, crede fostul fundaș al naționalei Germaniei.
RONALDO ÎL CONTRAZICE PE SCHNEIDER Declarația sa vine la doar o săptămână după ce Cristiano Ronaldo l-a lăudat pe Ozil pentru evoluțiile sale excepționale: „Mesut m-a ajutat să devin un jucător mai bun. Tot jocul se schimbă când balonul ajunge la el, îmi place la nebunie să jucăm împreună!”, a spus portugezul.
Mesut Ozil, care a bifat 29 de selecții la echipa națională, este evaluat la 32 de milioane de euro de site-ul transfermarkt.de, în vreme ce Götze valorează 30 de milioane de euro. Puștiul lui Dortmund a bifat deja 11 selecții în echipa „panzerelor”, pentru care a înscris de două ori. Cei doi vor fi protagoniștii amicalului dintre Germania și Olanda, care se va juca în această seară la Hamburg, de la ora 21:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER