Dezvăluire incredibilă făcută de Cristiano Ronaldo despre momentul retragerii sale din fotbal!
Căpitanul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, a declarat că drumul său în fotbal nu se va sfârși odată cu CM2022 din Qatar.
Veteranul lusitan a lăsat astfel să se înțeleagă că țintește și o prezență la turneul final al EURO2024, care se va disputa în Germania.
La nivel de echipă de club, Ronaldo caută în continuare un transfer de la Manchester United, acolo unde nu este pe placul lui Erik ten Hag.
Starul Cristiano Ronaldo a recunoscut că intenționează să joace pentru naționala Portugaliei și după CM2022 din Qatar
Cristiano Ronaldo a oferit o declarație prin care a vrut să clarifice viitorul său internațional și a dezvăluit că următorul său obiectiv la echipa națională va fi participarea la EURO2024, după ce și-a asigurat deja prezența la CM2022, din această iarnă, organizat de către Qatar.
„A fost un drum lung, dar aș vrea să profit de ocazie pentru a spune că drumul meu încă nu s-a sfârșit. Mă simt motivat, iar ambiția mea este la un nivel înalt. Vreau să iau parte la această Cupă Mondială și de asemenea la Europeanul din 2024”, a declarat vedeta lui Manchester United, în cadrul ceremoniei Quinas de Ouro, organizată de către Federația de Fotbal din Portugalia, prilej cu care a primit un trofeu din partea oficialilor forului lusitan.
Ajuns la 37 de ani, Cristiano Ronaldo poate depăși astfel borna 200 de selecții la naționala Portugaliei, după ce fostul golgheter al lui Real Madrid și Juventus Torino a adunat până acum nu mai puțin de 189 de partide pentru Os Navegadores.