Dezvăluirea incredibilă a unei vedete din naționala Angliei: „Leo Messi poate fi oprit doar prin puterea rugăciunii!”
Vedeta lui Newcastle și a naționalei Angliei, Kieran Trippier, a făcut o dezvăluire de senzație din perioada în care a evoluat sub bagheta lui Diego Simeone, la Atletico Madrid, despre modul în care consideră tehnicianul argentinian că poate fi stopat conaționalul său Leo Mesi.
Starul lui Newcastle, Kieran Trippier, a dezvăluit ce sfat a primit de la antrenorul său de la Atletico Madrid Diego Simeone în legătură cu Leo Messi
Fundașul britanic, care a câștigat titlul în La Liga în sezonul 2020-2021, a aflat de la managerul madrilenilor că proaspătul campion mondial nu poate fi stopat decât cu ajutorul Divinității.
Internaționalul englez a vrut să scoată în evidență cât de greu este să te aperi în fața legendei Argentinei și a amintit despre duelurile cu fostul căpitan al Barcelonei din perioada în care evolua la Atletico Madrid în La Liga.
Trippier a petrecut nu mai puțin de trei sezoane în divizia de elită a Spaniei, însă recunoaște că până și un manager de talia lui Simeone nu avea nicio soluție la îndemână atunci când venea vorba despre un plan pentru stoparea lui Leo Messi.
Actualul star al lui Newcastle a declarat pentru cei de la Goal:
„Ca să fim sinceri, nu poți să îl oprești. Este amuzant pentru că evident Simeone era managerul și ambii sunt argentinieni. Chiar el spunea înaintea meciurilor directe, să apelăm la puterea rugăciunii. Pur și simplu nu poți face nimic. Nu poți să te organizezi sau să aranjezi ceva ca să îl stopezi, deoarece el este atât de unic”.
Anglia lui Trippier a ratat recent șansa de a se duela cu naționala Pumelor, condusă de căpitanul Messi, în finala Cupei Mondiale 2022, după ce a fost eliminată de către rivala istorică Franța în sferturile de finală ale competiției din Qatar.