Dezvăluiri șocante ale fotbalistului descoperit de Mircea Lucescu! Brazilianul Willian a vrut să plece de la Arsenal Londra după doar trei luni de zile, din cauza coșmarului pe care îl trăia pe Emirates!
Superstarul brazilian Willian, care a revenit în țara sa natală la Corinthians, a descris perioada petrecută ca jucător al lui Arsenal Londra drept cea mai dificilă din întreaga lui carieră.
„Tunarii” l-au semnat din postura de fotbalist liber de contract, după plecarea de la Chelsea Londra, din vara lui 2020, și internaționalul carioca a semnat la acel moment cu clubul de pe Emirates un acord valabil pe trei sezoane.
Willian a fost descoperit de Mircea Lucescu, cel care l-a lansat în fotbalul de top la Europei, la Șahtior.
Internaționalul brazilian Willian a recunoscut că a vrut să plece de la Arsenal după doar trei luni de zile pentru că era „nefericit” la echipa din nordul Londrei
Willian este cel care a cerut rezilierea prematură a contractului său cu „tunarii” în luna august a acestui an, înainte de a semna cu prima echipă din carieră, cea la care a activat pe vremea când era doar un copil, Corinthians.
Starul brazilian s-a decis acum să vorbească despre clipele grele prin care a trecut pe Emirates și despre plecarea sa pe ușa din dos de la Arsenal Londra pentru canalul de YouTube al legendei Rio Ferdinand FIVE: „Nu eram fericit, din cauza asta nu performam. Nu vreau să intru în detalii, dar eram nefericit”.
El a povestit că atunci când a semnat cu Arsenal Londra a fost entuziasmat de proiectul grupării de pe Emirates pentru ca mai apoi totul să se transforme într-o dezamăgire:
„Deci, când am ajuns acolo eram fericit, de la început am fost motivat, am vrut să joc bine, club nou, colegi noi, obiective noi. După trei luni de zile i-am spus agentului meu «Te rog, vreau să plec de aici».
Nu vreau să vorbesc rău despre club pentru că este un club mare, are o istorie bogată în fotbal, jucători mari au evoluat aici înaintea mea, este un club mare, dar nu a mers, a fost cea mai dificilă perioadă a carierei mele”.
A renunțat la bani mulți ca să plece
Veteranul de 33 de ani a fost obligat de londonezi să renunțe la salariile aferente celor doi ani rămași din contractul său atunci când Arsenal Londra a fost de acord să îi rezilieze înțelegerea, dar el a fost de acord imediat cu propunerea „tunarilor” și a făcut acest sacrificiu cu ochii închiși doar pentru a-și redescoperi plăcerea de a juca fotbal:
„Da, a fost o sumă mare de bani la care a trebuit să renunț, banii nu reprezintă cel mai important lucru în viață, tu trebuie să fii fericit, să joci fotbal cu plăcere, să te trezești dimineața și să îți facă plăcere să mergi la antrenament”.
Internaționalul brazilian și-a creat o reputație drept unul dintre cei mai buni mijlocași din lume în cei 7 ani în care a jucat pentru Chelsea Londra, club cu care a cucerit 2 titluri de campion în Premier League.
Cu toate acestea, însă, Willian nu a reușit să rupă gura târgului în tricoul lui Arsenal Londra, după ce nu a reușit decât un singur gol în 37 de partide jucate pentru „tunari”, în toate competițiile, în stagiunea 2020/2021.