Spania își respectă statutul de campioană europeană și mondială en-titre și percepe onorarii record pentru meciurile amicale. Ibericii vor juca mâine și marți două partide amicale, împotriva SUA, respectiv Venezuelei, urmând să încaseze în total cinci milioane de euro!
Echipa națională a Spaniei este campioană europeană și mondială, iar acest lucru o transformă într-o adversară costisitoare pentru echipele care vor să susțină un amical împotriva ei. „Furja Roja” s-a deplasat la Boston, unde va susține mâine o partidă de verificare împotriva SUA, echipa care a învins-o în urmă cu doi ani la Cupa Confederațiilor. Pentru acest joc, americanii vor plăti, prin intermediul sponsorilor, 2,5 milioane de euro, în condițiile în care dacă ar fi ales ca adversar Brazilia sau Argentina, ar fi trebuit să achite „doar” două milioane. Spania este în acest moment cea mai scumpă echipă din lume, din punctul de vedere al sumelor percepute pentru meciurile amicale. Pe lângă onorariul plătit de americani, ibericii vor primi aceeași sumă și de la Venezuela, pe care o vor întâlni marți, la Maracaibo.
Jucătorii iau câte 12.000 de euro Proveniența acestor bani este diferită. Dacă pentru meciul din America de Nord, cei 11 sponsori ai „Furja Roja”, printre care Adidas, Continental sau Chevrolet, vor acoperi suma, cheltuielile cu partida de la Maracaibo vor fi achitate integral de firma de telefonie mobilă Movistar. Din totalul de cinci milioane de euro, cei 23 de jucători iberici convocați pentru această „dublă” vor primi câte 12.000 de euro. În plus, în acest miniturneu american, la inițiativa guvernului spaniol, va fi promovat un documentar intitulat „Spania azi”, care va cuprinde și cele mai bune imagini cu echipa națională de la CM din 2010.
Ca o comparație, România nu primește nimic pentru meciul de miercuri cu Braziliei. Naționalei i se va asigura cazarea și va primi o parte din drepturile TV din partea televiziunii care va transmite meciul în țara noastră.
BELARUS – FRANȚA / Belarus are șase absenți O victorie a Franței în meciul din această seară ar ajuta naționala României în cursa pentru locul doi, în condițiile în care echipa antrenată de Răzvan Lucescu va învinge Bosnia. Deși au câștigat în septembrie pe „Stade de France”, scor 1-0, bielorușii nu par a avea șanse prea mari acum. Șase jucători ai gazdelor sunt indisponibili, cel mai însemnat nume fiind cel al lui Alexander Hleb, pe care Bernd Stange nu l-a convocat din cauza sezonului presărat cu accidentări pe care acesta l-a traversat. Victoria Franței e cotată cu 1,55 la Stanleybet, iar succesul Belarusului cu 5,50.
EMIRATELE ARABE UNITE / Rădoi, din nou sub comanda lui Olăroiu După ce s-a înțeles cu Al Ain, Cosmin Olăroiu a întocmit o listă de transferuri, iar prioritară este aducerea lui Mirel Rădoi. Deși nu există o confirmare oficială, presa din Emiratele Arabe Unite anunță că Al Hilal, echipa la care joacă ex-stelistul, și Al Ain au ajuns deja la un acord. Astfel, Rădoi ar urma să evolueze doi ani sub comanda lui Oli pentru un salariu stagional de 2,5 milioane de dolari! TURCIA / Zapata, dat afară de la Galatasaray! Reprezentanții celor de la Galatasaray au postat ieri pe site-ul oficial al clubului decizia de a-i rezilia contractul lui Robinson Zapata. Portarul columbian a fost adus în ianuarie de Hagi, de la Steaua, și fiindcă mai avea contract până în iunie 2012, Galatasaray îi va plăti o despăgubire de 200.000 de euro. „Îi mulțumim jucătorului pentru serviciile aduse echipei până în prezent și îi urăm succes în carieră”, se arată într-un comunicat al grupării din Istanbul.
PSG a pus ochii pe Berbatov și Eto’o Noii patroni arabi de la PSG sunt puși pe fapte mari. Vor să-i aducă la echipă pe Berbatov și pe Eto’o. Obiectivul lui PSG pentru sezonul următor este calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER