Domenech își joacă postul în România
Exact ca Victor Pițurcă, selecționerul francez a primit o lună în plus pe bancă. Dar, dacă nu obține cel puțin un meci egal pe 11 octombrie, în deplasarea de la Constanța, va fi demis.
Există voci care cer demiterea sa chiar și în situația în care "cocoșii" smulg un punct tricolorilor.
Nu are barem minim de puncte
Dacă în caz de înfrângere lucrurile sunt clare, demiterea fiind un lucru de care nici măcar Domenech nu se îndoiește, rămâne deschisă teoria meciului egal. Noel Le Graet, vicele federal, spune că Domenech nu i s-a impus niciodată un anumit număr de puncte in primele trei meciuri.
"Am fost martor acolo, nu vă spun povești. Niciodată nu s-a pus astfel problema. A fost vorba doar de a menține Franța pe unul din primele două locuri", își amintește Le Graet. "Oricum, un egal în deplasare înseamnă un rezultat bun în fotbal. Sigur, depinde împotriva cui îl obții, dar și de jocul prestat", a încheiat, fără a limpezi prea tare apele, unul dintre protectorii selecționerului.
Amintiri cu meciul de la Euro
Totuși, dacă "Les Bleus" vor scoate un ega, dar vor repeta prestația de pe Letzigrund (0-0 cu România), considerată una dintre cele mai slabe din istoria selecționatei, Domenech va fi demis. În plus, in consiliul federal există voci care cer ca votul să fie secret, nu deschis. Și, deși "greii" îl susțin, ghilotina va cădea. Pentru că cei mici, mult mai numeroși, sunt total împotriva celui poreclit "Măcelarul".
Divorțul cu publicul
După ce a pierdut sprijinul jucătorilor ("Jucăm pentru noi și pentru Franța, nu pentru Domenech"), au spus mai mulți internaționali), a devenit evident că nici publicul nu-l mai susține. Jumătate din stadion a rămas gol, iar cei prezenți l-au huiduit îndelung pe Domenech. Una peste alta, sunt și unii care-l vor demis în orice situație, chiar dacă învinge la Constanța.
"Domenech trebuie să plece și va pleca. Și asta se va întâmpla cât de curând", susțin dușmanii declarați ai celui care a dus Franța în finală la ultimul mondial, cel din Germania.
Â
articol de Octavian METONI