După ce selecționerul Spaniei, Luis Aragones, a declarat că elevii săi "vor muri pe teren" în partida contra Italiei, antrenorul squadrei azzurra, Roberto Donadoni, s-a arătat deranjat de spusele ibericului. "Acest fel de limbaj care să atragă atenția mie nu îmi place, dar fiecare este liber să folosească ce termeni dorește. Nu cred în factorul istoric (n.r. Spania nu a mai învins Italia într-un meci oficial de 88 de ani), ci în capacitatea jucătorilor din teren. Trebuie să arătăm mai mult decât până acum și să dăm tot ce avem mai bun", a spus Donadoni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER