Spania – Italia ar fi trebuit să fie de fapt Spania – România pe „Praterul“ vienez, dacă ai noștri nu-și tăiau singuri craca de sub picioare în fața echipei secunde a Olandei…
Campionii mondiali au sărit însă nesperat în sferturi și meciul contra tandemului Villa-Torres poate fi proba adevărului pentru azzurri. Pentru Roberto Donadoni este totodată meciul crucial în privința viitorului său ca selecționer. Dacă bate, este sută la sută pe bancă și în campania preliminariilor CM 2010, pentru că așa prevede noul contract, care obligă la o clasare în cel mai rău caz pe locul 4. Italianul are însă dureri mari de cap, pentru că împotriva Spaniei sunt suspendați Gattuso și Pirlo, adică plămânul și creierul compartimentului median.
De aceea se va decide abia înaintea jocului, cum a procedat și la debutul catastrofal în fața Olandei, asupra sistemului de joc, având de ales între 4-1-4-1 și mult mai prudentul 4-3-1-2. În primul și-ar găsi loc pe stânga Di Natale, dar nu și Perrotta, în al doilea se regăsește tot blocul din mijlocul Romei (De Rossi – Aquilani – Perrotta). Probabil că al doilea sistem va învinge până la urmă în planurile tactice ale lui Donadoni. Cel mai controversat om al echipei a ajuns, paradoxal, tocmai Luca Toni, aflat în secetă la Euro. „Am marcat cu România, dar arbitrul a anulat golul aiurea“, se apără Toni, care are un nou look, cu mustață.
"Vom câștiga. Suntem mai bine pregătiți, la turneele finale semănăm cu nemții, punem accentul pe partea fizică" – Christian Panucci,fundaș Italia
"A venit momentul să terminăm cu acest mit al Italiei. Avem puterea să-i învingem în sferturi" – Fernando Torres, atacant Spania
2 meciuri a jucat Donadoni împotriva Spaniei la turnee finale, ambele încheindu-se cu victoria Italiei (1-0 la CE 88 și 2-1 la CM 94) 8 victorii are Spania împotriva Italiei în 27 de meciuri disputate, una singură fiind însă într-un meci oficial
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER