După ce i-a suflat titlul de campioană în ultima secundă, Bayern Munchen îi mai dă o lovitură Borussiei Dortmund: semnează cu un titular al rivalei!
Starul Raphael Guerreiro va ajunge la câștigătoarea Bundesligii Bayern Munchen în această vară, după expirarea contractului său cu Borussia Dortmund.
Starul Raphael Guerreiro va semna gratis cu Bayern Munchen, după șapte ani petrecuți la rivala Borussia Dortmund
Internaționalul portughez va călca astfel pe urmele golgheterului Robert Lewandowski, care a ajuns la Bayern Munchen, după ce a făcut senzație în tricoul marii rivale a bavarezilor.
Conform nemților de la SportBild, au fost clarificate ultimele detalii contractuale înaintea finalizării mutării, dintre care cel mai important a fost acela al comisionului ce urmează să fie primit de către impresarul fotbalistului.
Contractul fotbalistului de 29 de ani cu Borussia Dortmund se va încheia oficial pe data de 30 iunie.
Lusitanul va călători la Munchen pentru a efectua vizita medicală obligatorie, după meciurile internaționale ale Portugaliei cu Bosnia Herzegovina, de pe 17 iunie, și Islanda de pe 20 iunie.
Noua înțelegere pe care o va semna cu echipa pregătită de fostul său manager de la Dortmund, Thomas Tuchel, va fi valabilă până în vara lui 2026.
Într-un mesaj de adio emoționant postat pe contul său personal de Instagram, soția fotbalistului, Marion, a ales să însoțească textul scris cu o fotografie în care apare împreună cu cei trei copii ai cuplului, toate cele patru persoane din imagine fiind îmbrăcate în tricoul Borussiei Dortmund cu numărul 13 al lui Raphael Guerreiro:
„Este timpul să ne luăm la revedere. Nu este ușor să găsesc cuvintele potrivite după atâția ani. Copiii mei s-au născut și au crescut aici printre voi. Sunt mândră că am făcut parte din familia BVB. Sunt mândră că ai mei copii s-au născut și au crescut aici”.
Discursul plin de emoție al partenerei de viață a lui Raphael Guerreiro s-a încheiat cu celebra frază imprimată definitiv în memoria fotbalului de către cei de la Liverpool „We will never walk alone!”.
Internaționalul portughez a ajuns în curtea Borussiei Dortmund în 2016, după ce s-a transferat de la gruparea franceză Lorient contra sumei de 12 milioane de euro.