Egalul lui Karimi

Redactor:
Mihai Molnar
Egalul lui Karimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Momentul de glorie al lui Alaa Hubail a fost în 2004. Atunci era
văzut drept unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai
Bahrainului, după ce a ieșit golgheterul Cupei Asiei, cu cinci
reușite, la egalitate cu iranianul Ali Karimi.

Ca fotbalist, Alaa a evoluat doar la echipe din zona Golfului, dar
s-a remarcat la națională. E drept, o selecționată mică, fără
pretenții, dar care a fost de două ori la un pas de Mondiale, în
2006 și 2010, când a jucat play-off-ul. Prima dată s-a înclinat în
fața celor din Trinidad Tobago, ulterior în fața Noii Zeelande.
După un 0-0 în Manama, Bahrainul a pierdut cu 0-1 la Wellington,
dar fără Alaa pe teren. „Sper ca absența lui Alaa să nu se simtă”,
spunea antrenorul Macala, după ce atacantul se accidentase la
ligamente, în tur. Lucru care nu s-a întâmplat. Cel mai probabil,
Alaa nu va mai juca vreodată în națională. Iar în CV-ul său vor
rămâne doar cele 68 de apariții și 24 de goluri.

4 echipe l-au
avut în lot pe Alaa Hubail: Al-Ahli, Al-Gharrafa, Al-Kuwait și
Umm-Salal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vreme rece cu vânt și ploi în Capitală până sâmbătă dimineața
Vreme rece cu vânt și ploi în Capitală până sâmbătă dimineața
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Fără pic de RUȘINE! Vedeta care a îndrăznit să iasă în public cu nurii la vedere! Imaginile sunt... GALERIE FOTO
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu…
Dennis Man le-a pierdut încrederea italienilor: „Se poate baza Chivu pe el?”
Dennis Man le-a pierdut încrederea italienilor: „Se poate baza Chivu pe el?”
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
Surpriză de proporţii! Adrian Şut a semnat! Anunţul oficial a venit de nicăieri: „Bun-venit”
BREAKING | OUT de la FCSB! Tras pe linie moartă, vrea să plece de la echipă: “Pentru a-şi relansa cariera”
BREAKING | OUT de la FCSB! Tras pe linie moartă, vrea să plece de la echipă: “Pentru a-şi relansa cariera”
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Jennifer Lopez, cea mai sexy apariție într-un costum mulat! Fotografia care i-a înnebunit pe fanii de pe Instagram
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
Prodanca îl demolează pe Reghecampf: De ce a plecat de fapt bona Nuţi din casa lor!
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
BANCUL ZILEI. O tânără se duce la plajă, în Mamaia. Își dă seama că şi-a uitat bikinii acasă...
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază. Vreme severă până vineri noapte
Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite în 22 de judeţe, din această după-amiază. Vreme severă până vineri noapte
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
A fost găsită o populație NECUNOSCUTĂ de oameni! Au trăit în...
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Iubita fiului lui Ion Ţiriac a luat o decizie importantă, care are legătură cu miliardarul român!
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine…
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei:…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în aprilie 2025
DACIA DUSTER III (motor DIESEL) de vânzare dar nu în România
DACIA DUSTER III (motor DIESEL) de vânzare dar nu în România
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu…
×