Epic fail: cel mai ratat selfie din 2015. VIDEO | Un puști l-a rugat pe Messi să facă o poză după meciul cu Chile. Ce a ieșit

This browser does not support the video element.

Lionel Messi e protagonistul celui mai trist selfie al anului. Imediat după meciul contra naționalei statului Chile (câștigat de Vidal&Co la penalty-uri) un mic suporter al gazdelor competiției l-a rugat pe starul Barcelonei să facă o poză împreună.

Argentina a ratat încă o dată un trofeu important, după ce în 2014 a pierdut la mustață finala Campionatului Mondial. De această dată, „pumele” au fost înfrânte la penalty-uri de Chile, în ultimul act, spre dezamăgirea imensă a lui Messi, care nu a reușit – cu excepția Jocurilor Olimpice – nicio performanță mare la națională.

Deși mulți sunt de părere că starul Barcelonei e cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, cei care susțin contrariul au un argument solid: Messi nu a câștigat niciun trofeu important la națională. În Chile, Argentina a părut din nou o echipă foarte solidă, chiar dacă deținătorul „Balonului de Aur” nu a impresionat, dar încă o dată a pierdut dramatic trofeul.

La finalul partidei de la Santiago, Messi părea devastat, astfel că solicitarea unui puști din Chile de a face o poză împreună nu a picat tocmai la momentul oportun. Conștient că acel copil îl are drept idol, argentinianul a acceptat totuși fotografia, dar imaginile filmate din spate indică clar faptul că poza a fost una ratată: Messi a ținut tot timpul capul în pământ, distrus de rezultatul finalei.

Vezi în playerul video de sus imaginile

Publicat: 06 07. 2015, 12:18
Actualizat: 06 07. 2015, 12:19