Borussia Dortmund a trecut ca un tren de mare viteză de Holstein Kiel către finala Cupei Germaniei, dar victoria galben-negrilor a fost umbrită de accidentarea oribilă a lui Mateu Morey, care l-a șocat pe Erling Haaland.
Morey a părăsit terenul pe targă, după ce a petrecut doar 12 minute pe gazon, unde intrase din postura de rezervă.
Borussia Dortmund a rezolvat rapid disputa cu divizionara secundă din manșa unică a semifinalei Cupei Germaniei și conducea la pauză cu 5-0 în fața lui Holstein Kiel.
Cu toate acestea, victoria superbă a trupei lui Edin Terzic a fost umbrită de accidentarea gravă din repriza secundă a rezervei Mateu Morey.
Fotbalistul, intrat pe teren de doar 12 minute, s-a întins pentru a ajunge la minge, nu și-a mai putut controla mișcarea corpului, și-a prins piciorul în gazon și l-a îndoit într-o poziție nefirească.
Morey a fost tratat pe teren timp de câteva minute, înainte de a fi în cele din urmă scos pe targă și înlocuit cu belgianul Thomas Meunier.
Scena îngrozitoare a fost prea mult pentru vedeta Erling Haaland, care urmărea meciul din tribună, după ce a fost lăsat în afara lotului din cauza unei probleme musculare.
Internaționalul norvegian părea că se află într-o suferință vizibilă și, la un moment dat, avea capul în mâini, în timp ce conștientiza gravitatea accidentării coechipierului său.
https://twitter.com/Alberto1903_1/status/1388589971288821764
Accidentarea oribilă a lui Moreu a aruncat o umbră asupra victoriei obținute de Dortmund, iar interimarul Terzic nu a putut să se bucure de succes în conferința de presă post-meci.
„Desigur, suntem mulțumiți de rezultat. Și a fost o seară perfectă, până în minutul 75, dar accidentarea lui Mateu Morey lasă un nor negru peste tot”, a spus Terzic, conform Buli News.
„Cum știu ce băiat fantastic este, mă doare cu atât mai mult. Este în drum spre spital. Sperăm să știm ceva mai mult zilele următoare”, a adăugat interimarul Borussiei Dortmund.
Deși nu este cunoscută exact gravitatea accidentării lui Morey, este de așteptat ca tânărul de 21 de ani să petreacă o perioadă semnificativă de timp pe marginea gazonului.
Fundașul s-a alăturat echipei secunde Dortmund II de la Barcelona, în 2019, și a promovat pentru a deveni o prezență aproape permanentă la prima echipă a clubului german în acest sezon.
Apariția sa împotriva lui Holstein Kiel a fost cea de-a 24-a, din toate competițiile în acest an competițional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER