Everton Ribeiro, cel mai bun jucător din campionatul Braziliei. Vezi echipa ideală din 2014
Mijlocașul echipei Cruzeiro, Everton Ribeiro, în vârstă de 25 de ani, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul Braziliei în 2014, a anunțat, marți, L’Equipe.
Everton Ribeiro, dublu campion al Braziliei cu formația Cruzeiro, a primit acest titlu și în 2013.
Atacantul echipei Goias, Erik Nascimento de Lima, 20 de ani, a fost desemnat cel mai bun tânăr fotbalist din campionatul brazilian, iar Marcelo Oliveira (Cruzeiro) a primit titlul de cel mai bun antrenor.
Echipa anului 2014 în campionatul Braziliei este următoarea:
- Jefferson (Botafogo) – Marcos Rocha (Atletico Mineiro), Dede (Cruzeiro), Gil (Corinthians), Egidio (Cruzeiro) – Everton Ribeiro (Cruzeiro), Lucas Silva (Cruzeiro), Souza (Sao Paulo), Ricardo Goulart (Cruzeiro) – Diego Tardelli (Atletico Mineiro), Guerrero (Corinthians).