Scandal imens după „El Clasico!” Fanii Barcelonei au atacat mașina lui Ronald Koeman, iar olandezul a trăit un calvar: „Pleacă!” | VIDEO
Scandal imens după ce Barcelona a pierdut marele derby cu Real Madrid, scor 1-2. Fanii Barcelonei au atacat la final mașina în care se afla Ronald Koeman.
Tehnicianul a fost pus la zid de suporterii care au umplut arena Camp Nou. O parte dintre fani s-au strâns lângă mașina olandezului și i-au transmis acestuia „să plece”, în condițiile în care Barcelona a suferit a patra înfrângere la rând în fața rivalei Real Madrid.
„În afara lui Busquets, nu există acea maturitate și acea experiență de a pune în valoare jucătorii de atac. Este greu să creezi o formulă care să aibă consistență pe faza ofensivă. Relațiile de joc lipsesc. Este o limită de exprimare la Barcelona. Memphis Depay nu este un ‘9’, cred că ar da un randament mai bun în spatele atacantului, într-un sistem 4-2-3-1”, a fost comentariul lui Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
Tensiune maximă după „El Clasico!” Ronald Koeman, atacat de fanii Barcelonei
Barcelona a suferit teribil în Liga Campionilor, iar duminică a pierdut și „El Clasico”, scor 1-2, astfel că suporterii nu mai au răbdare cu Ronald Koeman, pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația în care se află echipa.
După eșecul cu Real Madrid, unii dintre fani au ales chiar să se suie pe mașina lui Koeman, iar fostul mare fotbalist a avut serioase dificultăți în a părăsi parcarea arenei „Camp Nou”.
https://twitter.com/RkFutbol/status/1452354327406948353?s=20
În cele din urmă, cu ajutorul forțelor de ordine, Koeman a reușit să iasă din mulțime. Cu toate acestea, zilele olandezului pe banca Barcelonei sunt numărate.
Catalanii sunt acum la cinci puncte în spatele celor de la Real Madrid și au din nou șanse mici să câștige campionatul Spaniei.