Vladimir Putin, liderul de la Kremlin care a ordonat ca armata rusă să atace Ucraina, a arătat că are și o parte umană pe care nu foarte mulți oameni au reușit să o descopere.
Marți, 26 aprilie, liderul de la Kremlin i-a luat apărarea tinerei patinatoare Kamila Valieva, cea care a fost implicată într-un scandal uriaș de dopaj la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Sportiva în vârstă de 15 ani a fost depistată pozitiv la un test antidoping, dar a fost autorizată de către Tribunalul de Arbitraj pentru Sport să evolueze în continuare la Jocurile Olimpice de la Beijing.
Fața cea mai umană a lui Vladimir Putin: cum i-a luat apărarea frumoasei patinatoare Kamila Valieva, care a fost implicată, la doar 15 ani, într-un imens scandal de dopaj la Jocurile Olimpice de la Beijing! „Nu poate fi obținută într-un mod necinstit”
La întoarcerea delegației Rusiei de la Jocurile Olimpice de la Beijing, Vladimiir Putin a sărit în apărarea tinerei sportive. Acesta a declarat că era imposibil ca patinatoarea Kamila Valieva să fi acționat într-un mod incorect.
„Întreaga ţară şi toţi fanii patinajului artistic din întreaga lume au tremurat pentru Kamila. Talentul ei reuneşte toate elementele cele mai complexe ale patinajului artistic, plasticitatea, frumuseţea, puterea şi tandreţe”, a declarat Vladimir Putin, care i-a primit, marţi, la Kremlin, pe sportivii ruşi medaliaţi la Jocurile Olimpice din 2022.
„Această perfecţiune nu poate fi obţinută într-un mod necinstit, prin folosirea unor mijloace suplimentare, prin recurgerea la manipulări. În patinajul artistic, toate aceste mijloace suplimentare sunt inutile, ştim şi înţelegem perfect acest lucru”, a continuat liderul de la Kremlin, conform News.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER