Federația Franceză a instaurat pedeapsa cu „moartea”! Un jucător a fost suspendat până în anul 2100! VEZI DE CE
Ali Bedredine va intra cu siguranță în istoria fotbalului, după
ce a fost suspendat 91 de ani! de Federația Franceză, pentru dublă
semnătură. Jucător de futsal, Bedredine evolua pentru două cluburi
de fotbal în sală în paralel, cele două formații aparținând de
organizații diferite. Una era afiliată la Federația Franceză de
Fotbal, în timp ce cealaltă la UNCF (Uniunea Națională a Cluburilor
de Futsal), de unde și problemele.
„Așa ceva nu am mai văzut niciodată! Îl văd pe Hadji, care
aproape a lovit un arbitru și a fost suspendat 6 luni, iar la apel
i s-a redus sancțiunea la 6 mecuri… Nu am greșit cu nimic…
Reprezint Franța (făcea parte din echipa națională de futsal) și
sunt suspendat 91 de ani„, spune Ali, conform
Chronofoot.
Deși suspendarea a fost dictată abia acum, lui Bedredine i s-a
interzis să mai joace fotbal din 2009, din momentul în care a
început ancheta.
Ali Bedredine are 31 de ani, iar suspendarea sa va expira pe 31
decembrie 2099!