„Viitorul aparține fotbalului feminin”. Prezicerea lui Blatter de acum câțiva ani tinde să se adeverească. Actualul Mondial feminin a fost un veritabil succes. Mâine, la Frankfurt, dubla campioană mondială, SUA, pleacă favorită în finală, dar întâlnește surpriza turneului, Japonia.
Audiențe mari, în tribune și la TV, reușite spectaculoase și mai puține simulări decât în fotbalul bărbaților. Demonstrat statistic. Un studiu făcut de o universitate americană a demonstrat că femeile care joacă fotbal țipă mai încet în cazul unei accidentări! Și petrec și mai puțin timp pe gazon. Spre deosebire de fotbalul bărbaților, simularea nu-și prea găsește loc în jocul sexului slab. Cine a urmărit Mondialul din Germania s-a edificat. Iar tentativele sunt pedepsite drastic. În semifinala cu SUA, când echipa sa conducea cu 2-1, brazilianca Erika s-a dat lovită și a ieșit pe targă. Când a revenit pe gazon, fără nicio problemă, a luat un „galben”. Americancele au egalat în finalul prelungirilor, apoi s-au calificat la penalty-uri. Ca impresie generală rămân gafele uriașe și lipsa de eficacitate în fața porții, încă tipice fotbalului feminin. La fel ca și șuturile slabe și lipsa portarilor de calitate. În rest, e spectacol. Mâine, în finală, dubla campioană mondială SUA (1991, 1999) e favorită, dar Japonia, în premieră într-o finală de CM, e o nucă tare. În sferturi a scos Germania, campioana en-titre.
5,47 este media de simulări în jocurile fetelor, spre deosebire de 11,26 pe meci la bărbați
1,95 este cota pentru victoria SUA la Stanleybet, în timp ce succesul Japoniei este cotat cu 3,50
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER