FIFA a anunțat astăzi o decizie istorică pentru Cupa Mondială din 2014.** Ce aduce nou turneul final din Brazilia
FIFA a anunțat că va folosi tehnologia goal line la Cupa Mondială din 2014, susține As.com. Vor fi testate patru sisteme construite de firme diferite, iar forul internațional este decis să o aplice în primî fază la Cupa Confederațiile din vara care urmează.
„Vom invita companiile la o întâlnire la mijlocul lunii martie, pentru a analiza facilitățile, iar în luna aprilie vom alege una dintre ele”, se arată într-o declarație a celor de la FIFA.
Sepp Blatter a fost întotdeauna împotriva introducerii tehnologiei în fotbal, însă președintele FIFA a fost forțat să-și regândească poziția după golul marcat de Lampard în Anglia – Germania, la CM 2010, dar care a fost anulat pe motiv că mingea n-a depășit linia porții.
Cei mai de la As mai notează că două tehnologii au fost deja testate la Campionatul Mondial al Cluburilor, care s-a desfășurat în decembrie 2012. Este vorba deste Hawkeye – un sistem englezesc cu mai multe camere, care este folosit deja în tenis – și GoalRef, dezvoltat de nemți, care folosește senzori magnetici pentru a detecta poziția balonului. La aceste două tehnologii FIFA intenționează să mai adauge încă două, din care o va alege pe cea mai bună pentru Cupa Mondială din 2014.