FIFA a anunțat, luni, că a extins la nivel mondial suspendarea a 58 de jucători și oficiali chinezi implicați în scandalul meciurilor trucate pentru pariuri, informează AFP.
Săptămâna trecută, Comisia de Disciplină a Federației Chineze de Fotbal (CFA) a exclus pe viață persoane și a aplicat amenzi de sute de mii de dolari cluburilor, în cadrul celui mai mare scandal de meciuri trucate pentru pariuri.
Printre persoanele excluse pe viață din fotbal sunt și foștii președinți ai federației chineze, Nan Yong și Xie Yalong, ambii aflați în închisoare, dar și președintele clubului Dalian Aerbin, Xu Hong.
Două cluburi implicate în scandalul meciurilor trucate din 2003, Tianjin Teda și Shanghai Shenhua, au fost amendate cu câte 160.000 de dolari și vor începe sezonul viitor cu penalizări de puncte. De asemenea, gruparea Shanghai Shenhua a fost deposedată de titlul cucerit în 2003.
O serie de alte cluburi au primit sancțiuni mai mici.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER