FIFA, anunț oficial: trei naționale sunt calificate direct la Cupa Mondială din 2026! Câte echipe va avea fiecare continent la turneul final

FIFA a hotărât ca reprezentativele gazdelor să fie direct calificate la Cupa Mondială din 2026.

FIFA, anunț oficial: trei naționale sunt calificate direct la Cupa Mondială din 2026! Câte echipe va avea fiecare continent la turneul final: Europa e lider detașat

La Cupa Mondială din 2026 vor fi calificate direct trei echipe naționale, potrivit hotărârii luate de FIFA în cursul zilei de marți. Gazdele turneului final nu vor mai trebui să treacă prin preliminarii pentru a juca la turneul final.

Astfel, Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, pe al căror teritoriu se va disputa ediția din 2026 a Cupei Mondiale, sunt sigure că vor fi prezente la startul competiției.

Europa este continentul cel mai bine reprezentat la turneul final de peste trei ani, cu 16 echipe naționale, urmat de Africa (9), Asia (9), America de Sud (7), America de Nord (6 – dintre care 3 sunt ocupate de Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada) și Oceania (1).

Schimbări majore în formatul Campionatului Mondial al cluburilor

Începând cu ediția din 2025, formatul Campionatului Mondial al cluburilor va suferi schimbări importante. Nu mai puțin de 32 de echipe vor lua startul în competiție, după ce la ediția din 2022, disputată în luna decembrie, au participat doar șapte formații: Al Ahly (Egipt), Al Hilal (Arabia Saudită), Auckland City (Noua Zeelandă), Flamengo (Brazilia), Real Madrid (Spania), Seattle Sounders (Statele Unite ale Americii) și Wydad (Maroc).

Începând cu ediția din 2025, Europa va avea 12 reprezentante, continent urmat în această ierarhie de Asia (4), Africa (4), America de Nord (4), America de Sud (6), Oceania (1) – iar gazda va avea o reprezentantă.

Președintele FIFA Gianni Infantino a gândit acest format pentru Campionatul Mondial al cluburilor în urmă cu mai mulți ani, însă pandemia de Covid declanșată în 2020 i-a întârziat planurile, care au putut fi aprobate abia acum.

Oficialii marilor cluburi din Europa s-au opus acestei idei, considerând că fotbaliștii pe care îi au sub contract au oricum un calendar extrem de încărcat, însă omul din fruntea forului mondial a trecut peste părerile lor și a implementat acest nou format.

„Vor fi prezente cele mai bune echipe din lume”, a anunțat Gianni Infantino.

Președintele FIFA a anunțat că 2025 va fi, de asemenea, anul în care va debuta Campionatul Mondial al cluburilor pentru fotbalul feminin.

Publicat: 15 02. 2023, 00:01