FIFA consideră închis subiectul corupției membrilor săi, lansat de BBC
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a reacționat, marți,
după difuzarea de către postul britanic de televiziune BBC a unui
documentar în care trei membri ai forului mondial erau acuzați de
corupție, anunțând că subiectul este definitiv închis.
În documentarul difuzat, luni, de BBC, se arăta că jurnalistul
Andrew Jennings, care anchetează de zece ani corupția în cadrul
FIFA, a obținut documente privind sumele depuse de International
Sports and Leisure (ISL), o societate de marketing care avea
exclusivitatea drepturilor pentru mai multe turnee finale de Cupă
Mondială, înainte de lichidarea sa, în 2001.
„Problema privind firma ISL a fost tratată de autoritățile
competente din Elveția. În verdictul dat la 26 iunie 2008, Curtea
Penală din Zug nu a condamnat niciun responsabil FIFA. Sunt afaceri
care au avut loc înainte de anul 2000, iar ancheta este închisă
definitiv”, a explicat, marți, forul mondial, într-un
comunicat.
Documente interne ale ISL vizează 175 de plăți ilegale facute
între 1989 și 1999, pentru 100 de milioane de dolari. Conform
programului Panorama al BBC, aceste plăți au servit la coruperea
mai multor înalți responsabili FIFA. Este vorba despre Ricardo
Teixeira, membru al CEx FIFA și șeful fotbalului brazilian, despre
Issa Hayatou, aflat în fruntea fotbalului african, pentru o sumă de
100.000 de franci datând din 1995, și pe Nicolas Leoz, conducătorul
fotbalului latino-american, care a primit 730.000 de dolari de la
ISL.
Acești responsabili fac parte din Comitetul Executiv care
urmează să desemneze, joi, la Zurich, gazdele CM 2018 și CM
2022.