FIFA, dată în judecată de un muncitor de la șantierul pentru CM din Qatar 2022. Situația incredibilă prin care a trecut acesta

FIFA, forul de conducere al fotbalului internațional, a fost acționat în judecată de către un bărbat din Bangladeș care susține că a fost exploatat în timp ce muncea la șantierul pentru Cupa Mondială din Qatar 2022, notează Reuters.

Procesul a fost lansat în Zurich, cu sprijinul celui mai mare sindicat al muncitorilor din Olanda. FIFA este somată să oblige Qatar-ul să adopte „standarde minime de lucru” pentru migranții care contribuie la pregătirea acestui turneu final, inclusiv dreptul să renunțe la locul de muncă sau să părăsească țara.

Nadim Shariful Alam, în vârstă de 21 de ani, cere daune în valoare de 11,500 de dolari pentru nerespectarea unui contract pentru care el a achitat 4,000 de dolari unei companii de recrutări.

În documentul înaintat instanței, se arată că pașaportul tânărului din Bangladeș a fost reținut de către autoritățile din Qatar la intrarea în țară. Ulterior, Nadim Shariful Alam a fost obligat să lucreze timp de 18 luni în condiții improprii. Tânarul căra materiale de construcții și era nevoit să plătească pentru mâncarea de la cantina șantierului. În cele din urmă, Alam a fost concediat și deportat, câștigând mai puțin decât comisionul plătit companiei de recrutări.

Statul din Golf a fost acuzat în trecut de rele tratamente aplicate muncitorilor străini, de către organizații precum Amnesty International și Organizația Internațională a Muncitorilor, notează Reuters.

Deocamdată, reprezentanții FIFA și ai guvernului din Qatar nu au emis niciun răspuns cu privire la acest caz. Federația Olandeză a Sindicatelor (FNV) a precizat că FIFA ar trebui să-și asume răspunderea, întrucât are puterea de a accepta sau refuza contracte cu firmele de construcție din statele organizatoare.

„Vor permite în Qatar consumul de bere și alte băuturi alcoolice pe durata Cupei Mondiale. Vă imaginați asta într-o țară musulmană. Cât de greu ar fi pentru FIFA să spună că toate companiile care nu plătesc angajații în mod adecvat, care forțează oamenii să rămână în țară, vor primi amenzi drastice?”, a declarat Liesbeth Zegveld, avocatul sindicatului olandez, citat de Reuters. Consumul de alcool în spații publice este interzis în Qatar, dar va fi permis în zonele destinate suporterilor pe durata turneului final.

Qatar, o țară care se bazează pe resursele de petrol și gaze naturale, a aprobat un proiect în valoare de 200 de miliarde de dolari pentru îmbunătățirea infrastructurii înaintea Cupei Mondiale din 2022. Au fost recrutați sute de mii de muncitori din țări precum India, Nepal sau Bangladeș. Lucrătorii străini au depășit forța de muncă locală într-un raport de aproximativ 20 la 1 și pot fi deportați sau încarcerați dacă aderă la sindicate sau organizează proteste în Qatar.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 10 10. 2016, 21:27
Actualizat: 10 10. 2016, 21:28