Președintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, într-un interviu acordat unui jurnal elvețian, că va propune în luna iunie crearea unui grup de lucru care să se axeze pe găsirea de metode pentru evitarea problemelor de corupție.
„Voi propune înființarea acestui grup de lucru, la congresul FIFA din luna iunie, de la Zurich”, a spus Blatter pentru publicația SonnagsZeitung.
Oficialul a precizat că vrea să să asigure că „nu există corupție în cadrul FIFA”. El a adăugat că membrii noului grup de lucru vor fi personalități din lumea sportului, economiei, politicii, sociale și culturale.
În luna noiembrie, Comisia de Etică a FIFA a suspendat doi membri ai Comitetului Executiv pentru încălcarea codului etic al forului, după apariția unor suspiciuni de corupție în ceea ce privește atribuirea organizării edițiilor din 2018 și 2022 ale Cupei Mondiale. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER