FIFA nu mai vrea ca meciurile să se încheie la egalitate!** VEZI ce propune Blatter

FIFA intenționează să introducă loviturile de departajare în
primul tur al Cupei Mondiale, pentru a nu mai exista meciuri nule
și ca partidele să devină mai interesante, a declarat președintele
forului, Joseph Blatter, într-un interviu ce va apărea luni, în
publicația Focus.

„Ne gândim să nu mai existe meciuri nule în primul tur
și să nu mai fie prelungiri. Dacă nu există o echipă câștigătoare
după 90 de minute, să se treacă direct la loviturile de
departajare”
, a spus Blatter.

Joseph Blatter a precizat că o altă variantă ar fi introducerea
„golului de aur”. „Prima echipă care înscrie a câștigat,
sunt ambele obligate să atace”
, a adăugat președintele
FIFA.

Regula „golului de aur” a fost aplicată în competițiile
oficiale, în perioada 1996-2002.

Scopul schimbărilor vizate de FIFA este ca meciurile din grupele
Cupei Mondiale să devină mai interesante.

Mediafax

Publicat: 14 08. 2010, 15:37
Actualizat: 14 08. 2010, 15:40